Moscova, măturată de cel mai PUTERNIC URAGAN! 16 oameni au murit, iar 170 au fost răniţi
Moscova a fost măturată ieri de cel mai puternic uragan din ultimii o sută de ani, spun specialiştii. 11 oameni au murit şi circa 170 au fost răniţi.
Alte cinci decese s-au înregistrat în suburbii. În doar câteva minute, urgia a doborât mii de copaci, a avariat 30 de case. Din cauza vremii, 80 la sută din zboruri au înregistrat întârzieri.
Uraganul a cuprins atât de repede oraşul, încât serviciile de salvare nu mai puteau face faţă apelurilor. Doar în Moscova au fost înregistrate peste 4.500 de sunete.
O staţie de autobuze a căzut peste un cuplu. Bărbatul a murit pe loc, iar femeia a ajuns la spital cu răni foarte grave. Restul victimelor au fost strivite de crengi şi copaci sau au fost lovite de bucăţi de ţiglă.
"Bucăţi de fier zburau prin toate părţile. Există momente pe care mi le amintesc clar, altele însă nu."
Primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, a declarat că autorităţile vor oferi câte 15 mii de euro familiilor decedaţilor.
"Tragedia este una fără precedent. Uraganul a lovit oraşul într-o oră de vârf, de aceea numărul victimelor este atât de mare.", a afirmat primarul Moscovei, Serghei Sobeanin.
Primarul de Moscova a mai promis că urmările uraganului vor fi înlăturate cât de curând posibil. Astfel, de dimineaţă, oraşul şi întreaga regiune au fost împânzite de muncitori. Doar în capitală au fost doborâţi 3.500 de copaci.
Totuşi, autorităţile rămân în alertă. Meteorologii ruşi au emis o nouă avertizare din cauza unui ciclon care vine din Peninsula Scandinavă şi care, în următoarele zile, va aduce vreme rece în tot centrul Rusiei.