Filip, despre cele cinci PERSONE NON GRATA: Cer să nu se facă speculaţii, ne dorim o relaţie bună cu Rusia
Premierul Pavel Filip a făcut câteva declaraţii privind cei cinci diplomați ruşi, care au fost declaraţi persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Şeful Cabinetului de miniştri a soliciait persoanelor cu funcţii publice să nu facă speculaţii la acest subiect.
"Înainte de a trece la ordinea de zi vreau să vorbesc puţin despre expulzarea celor cinci diplomaţi ruşi. Şi cu părere de rău avem multe speculaţii. Vreau să fac o precizare. Să cunoască toţi că nu am dorit să luăm o astfel de măsură. La mijloc este interesul naţional, lucru prioritar. Cer tuturor persoanelor cu funcţii publice să nu facă speculaţii cu privire la caest subiect. Îi asigur că toate elementele au fost clare, cele care au stat la baza acestei decizii. Aceste elemente care au fost clare ţin de siguranţa statului. Noi ne dorim o relaţie bună cu Federaţia Rusă. Facem tot posibilul în acest sens. Vorbim şi despre reluarea discuţiilor, ba mai mult am început să eliminăm constrângerile pe care le avem. În continuare ne dorim relaţii bune cu Rusia, dar bazate pe respect reciproc", a precizat Pavel Filip, în debutul şedinţei Guvernului.
PUBLIKA.MD aminteşte că cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi persona non grata în Republica Moldova. Potrivit presei, printre ei se numără şi adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei, Alexandr Grudin. Acesta ar fi implicat în dosarul fostului deputat Iurie Bolboceanu, arestat şi învinuit de spionaj în favoarea Rusiei.
Preşedintele Igor Dodon a condamnat gestul de expulzare, printr-o postare pe o rețea de socializare.
La începutul lunii martie speakerul Andrian Candu și premierul Pavel Filip l-au convocat pe ambasadorul rus la Chișinău pentru a-i prezenta o notă de protest în legătură cu acțiunile abuzive din partea unor servicii speciale ruseşti la adresa demnitarilor moldoveni.
Oficialii moldoveni au fost opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați și tratați în mod umilitor. Autorităţile de la Chişinău aşteaptă explicaţii.