Miros insuportabil şi tone de apă murdară se scurg pe o stradă din Durleşti. Ce spun autorităţile
Miros insuportabil şi tone de apă se scurg pe strada Tudor Vladimirescu din oraşul Durleşti. Oamenii spun că se întâmplă de trei săptămâni, dar nimeni nu întreprinde măsuri. Primăria dă vina pe uzina, căreia îi aparţin ţevile, dar şi pe locuitorii din preajmă.
Apa urât mirositoare le dă mari bătăi de cap locuitorilor de pe strada Tudor Vladimirescu.
"Deja de trei săptămână curge apă dintr-o ţeavă de canalizare. Nu putem ieşi afară cu micuţii. Suntem nevoiţi să sărim peste această apă. Nici în curte nu putem ieşi din cauza mirosului urât".
"Am sunat la Apă Canal, au înregistrat, dar nu-i fântâna lor aşa că ne-au recomandat să ne adresăm la primărie. Primăria am înţeles că este la curent şi nu se mişcă nimic".
"Nu ştim de ce nu se soluţionează problema. Am sunat la mai multe instituţii, dar fiecare dă vina una pe alta".
Reprezentanţii Primăriei susţin că ţeava spartă aparţine uzinei chimice din localitate. Potrivit lor, aceasta s-ar fi uzat din vina unor locuitori care s-au conectat ilegal la conductă.
"La moment sunt conectaţi foarte mulţi locuitori din preajmă ilegal, care nu au făcut niciun proiect şi nu este nici o reţea centralizată", a declarat reprenzentantul primăriei din Durleşti, Valentina Olan.
Autorităţile susţin că problema trebuie să o rezolve administraţia uzinei.
Solicitaţi de echipa noastră de filmare, reprezentanţii instituţiei au refuzat să vorbească.