Ziua Internaţională a Copiilor, sărbătorită cu mult fast şi voie bună în toată ţara (VIDEO)
Ziua Internaţională a Copiilor va fi sărbătorită cu mult fast şi voie bună în Capitală, dar şi în alte localităţi ale ţării.
Micuţii din Chişinău vor putea participa la un şir de evenimente, care se vor desfăşura în centrul oraşului.
Picii care vor merge în Grădina Publică "Ştefan cel Mare" sunt invitaţi să participe la mai multe activităţi dedicate securității copiilor. Startul sărbătorii va fi dat de 100 de copii care vor participa la un flashmob cu scopul de a promova siguranţa copiilor în diverse accidente. Acolo vor fi organizate jocuri, expoziții, concursuri şi alte activități interactive.
În Piaţa Marii Adunări Naţionale vor avea loc şi un şir de activităţi organizate de Ministerul Afacerilor Interne, cu genericul "MAI aproape de copii."
La eveniment vor participa pici de la mai multe şcoli internat din ţară şi copii ai angajaţilor MAI.
De asemenea, vor fi organizate expoziții inedite de mașini retro, cascadori, clovni şi câini polițiști.
În cadrul programului, micuţii vor putea zbura cu balonul de aer şi vor primi gratuit apă, îngheţată şi baloane. Activităţi artistice dedicate copiilor vor fi desfăşurate şi în mai multe localităţi din ţară, în oraşele Orhei, Străşeni, Criuleni şi Anenii Noi.
Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită tradiţional în prima zi de vară. La noi în ţară, această zi este declarată zi liberă. Declaraţia de la Geneva cu privire la Drepturile Copilului a fost aprobată în 1924.
- Terapie neobişnuită. Câinii poliţiei din Australia aduc jucării copiilor bolnavi din spitale
- Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi. IGP a lansat un apel către societate asupra fenomenului îngrijorător
- ZÂMBETE și DARURI de la Polițiștii de patrulare. Copii de la internat au urcat pe motocicletele baikerilor (FOTO)