Echipa lui Epureanu a pierdut finala Cupei Turciei
Căpitanul echipei noastre naţionale de fotbal, Alexandru Epureanu, a încheiat sezonul în Turcia fără a câştiga vreun trofeu cu echipa sa de club, Istanbul Başakşehir.
După ce au pierdut titlul în detrimentul concitadinei Beşiktaş, echipa lui Epureanu a pierdut şi finala Cupei Turciei.
Istanbul Başakşehir nu a reușit să desfacă lacătul defensiv al adversarei Konyaspor nici în cele 90 de minute regulamentare de joc, nici în cele 30 suplimentare. Mai mult, Konyaspor a câștigat seria loviturilor de departajare. Alexandru Epureanu executat al doilea penalty al echipei sale și a fost primul care a ratat. Apoi a mai făcut-o și colegul său, Cenghiz Under.
Konyaspor a câştigat în premieră Cupa Turciei, iar suporterii au invadat terenul la finalul meciului.
Urmare a acestei performanțe, Konyaspor va reprezenta Turcia în ediția ce începe în această vară a Ligii Europei. De cealaltă parte, Istanbul Başakşehir va juca în preliminariile Ligii Campionilor, ea fiind secunda clasată în campionat.
După finala de aseară Alexandru Epureanu se va alătura lotului echipei naţionale.