Penalul Usatîi și FSB organizează proteste la Chișinău, deranjați de faptul că agenții de la Chișinău au fost DEMASCAȚI
Renato Usatîi le-a cerut subalternilor săi din partid să organizeze acțiuni de protest la Chișinău, după expulzarea celor cinci diplomați ruși din Republica Moldova, despre care se presupune că sunt colaboratori ai serviciilor secrete ruse, scrie politics.md.
După cum comunică, sub protecția anonimatului, chiar membri ai formațiunii lui Usatîi, nemulțumiți de cerințele tot mai extravagante și neargumentate politic ale liderului lor, solicitarea de organizare a protestelor a venit direct de la coordonatorii acestuia din FSB, deranjați de faptul că agenții de la Chișinău ai acestei structuri au fost demascați și expulzați din Republica Moldova.
În plus, FSB-ul, care gestionează de fapt toate acțiunile lui Usatîi, intenționează să împiedice și modificarea sistemului electoral în Republica Moldova, pentru că în acest caz partidul lui Usatîi, care are un rating tot mai jos, nu are nicio șansă să ajungă în Parlament, cu atât mai mult la guvernare
Responsabil de organizarea protestului legat de expulzarea spionilor ruși a fost desemnat Dumitru Ciubașenco, cel care de asemenea nu este străin de activitatea FSB-ului în Republica Moldova și datorită căruia fiica sa a ajuns să studieze la prestigioasa universitate rusă MGIMO
Mai mulți membri ai partidului lui Usatîi sunt împotriva organizării acestei acțiuni, la fel cum au boicotat și protestele eșuate împotriva modificării sistemului electoral organizate recent la Comrat și la Bălți, unde au participat doar câteva sute de oameni, în pofida presiunilor la care au fost supus atât membrii de partid cât și angajații întreprinderilor municipale din Bălți.
Potrivit poliției, la protestul de astăzi au participat circa 120 de oameni.