VESTE BUNĂ! Veteranii războiului de la Nistru vor beneficia de o protecţie socială mai mare
Cei care au luptat pentru independenţa Moldovei vor beneficia de o protecţie socială mai mare, potrivit autorităţilor.
În prezent, conducerea Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război negociază cu Guvernului acordarea unor indemnizaţii unice în valoare de peste 40 de mii de lei, dar şi călătorii gratuite în transportul public.
"Această categorie de patrioţi ai neamului vor beneficia în timp scurt de pensii care vor fi majorate în bugetul familiei, de alocaţii şi de foi de reabilitare în sanatoriile Republicii Moldova, cât şi după hotare.", a comunicat preşedintele Asociaţiei Veteranilor, Ciocana, Vasile Iacubov.
În acelaşi timp, Uniunea Veteranilor face "curăţenie" în rândurile membrilor săi pentru a stabili numărul real al celor care au ţinut arma în mână în războiul de la Nistru.
În prezent, această structură are 40 de organizaţii teritoriale, care numără în total peste 15 de mii de membri.