Taleb Riffai: Moldova, cea mai mare enigmă din Europa. Trebuie să devină cunoscută pentru întreaga lume
Moldova este o destinaţie deosebită şi poate deveni atractivă pentru turişti, dacă va investi în promovarea atracţiilor din mediul rural. Concluzia a fost trasată în cadrul Reuniunii Comisiei Organizaţiei Internaţionale a Turismului pentru Europa, care s-a desfăşurat în Capitală. În context, autorităţile de la Chişinău au menţionat că această ramură este una strategică pentru Moldova.
Preşedintele comisiei, Richard Kanmpf, a remarcat potenţialul turistic al ţării noastre, despre care trebuie să afle întreaga lume.
"Moldova este o destinaţie turistică pentru aventurieri, atât pentru perioada de vară, cât şi iarna. Trebuie inclusă pe hartă. Există o mulţime de turişti interesaţi", a precizat Kanmpf.
Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a declarat că, pentru a dezvolta această ramură, este nevoie de ajutorul partenerilor străini:
"Încercăm să creăm un mediu bun pentru antreprenorii din domeniu şi să atragem investiţiile necesare în acest sector, pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru cetăţenii noştri, dar şi pentru străini".
Secretarul General al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Riffai, a declarat că organizarea, în premieră, a acestei Reuniuni la Chişinău un prim pas spre promovarea atracţiilor turistice moldoveneşti:
"Moldova este cea mai mare enigmă din Europa, când ne referim la domeniul turismului. Trebuie să lucrăm cu toţii, pentru a deveni cunoscută pentru milioane de oameni din întreaga lume."
"Scopul acestei reuniuni este să venim cu un mesaj clar: "Republica Moldova este gata să primească turişti", a spus Stanislav Rusu, director general Agenţia Turismului.
Anul trecut, în hotelurile şi pensiunile din ţara noastră au fost cazate peste 300 de mii de turişti. Comparativ cu anul 2015, numărul lor a crescut cu aproape 10 la sută.
Social
- Eveniment de amploare la Chişinău. Începe reuniunea Comisiei Organizaţiei Mondiale a Turismului pentru Europa
- Eveniment turistic de amploare la Chişinău: Oficialii de peste hotare au sădit copaci în Parcul Catedralei (FOTO)
- Filip s-a întâlnit cu Riffai: Guvernul îşi doreşte transformarea turismului într-un motor al creșterii economice