Simona Halep s-a calificat semifinale la Roland Garros, iar Novak Djokovic a fost eliminat
Simona Halep s-a calificat dramatic în semifinalele celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros.
Românca a învins-o pe Elina Svitolina din Ucraina după un meci de senzaţie. Halep a pierdut primul set cu scorul de 3-6, iar în al doilea a fost pe marginea pr[pastiei, fiind condusă cu 1-5.
Tenismena din Constanța a reuşit, însă, o revenire incredibilă şi a câştigat setul cu 7-6, la capătul unui tie-break extrem de disputat.
În setul decisiv, Simona nu i-a lăsat nicio şansă adversarei, care a resimțit din plin șocul speranțelor năruite, şi s-a impus fără drept de apel cu 6-0.
În penultimul act al turneului de la Paris, românca va juca împotriva Karolinei Pliskova din Cehia.
Spirite încinse şi în competiţia masculină. Novak Djokovic şi-a încheiat evoluţia la Roland Garros încă în sferturile de finală. Sârbul a fost învins de austriacul Dominic Thiem în doar trei seturi - 6-7 3-6 0-6 - la capătul unui meci ce a durat 73 de minute.
Aceasta este prima victorie obținută de Thiem în fața fostului lider mondial, care se impusese în precedentele cinci partide directe.
În semifinale Dominic Thiem se va confrunta cu Rafael Nadal. Spaniolul s-a calificat în penultimul act al competiţiei, profitând de abandonul conaționalului său Pablo Carreno-Busta în setul al doilea. Nadal conducea în acel moment cu 6-2 2-0.
- Tenismena Simona Halep, în semifinalele turneului WTA de la Madrid
- Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid
- Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Roma
- Finala turneului de tenis feminin "Internazionali d'Italia": Simona Halep, învinsă de Elina Svitolina
- Simona Halep s-a calificat în optimile de finală la Roland Garros
- Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros