SCĂPĂM DE PLOI? Surprizele vremii pentru următoarele zile
Foto: publika.md
Vremea va fi determinată, mâine, de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, fără precipitaţii. Vântul va sufla din nord-vest, slab la moderat.
La Briceni şi Soroca se vor înregistra 21 de grade, iar la Bălţi va fi cu un grad mai mult. La Orhei vor fi 23 de grade, iar la Chişinău şi Tiraspol sunt prognozate 24 de grade Celsius. La Leova se așteaptă 25 de grade, în timp ce la Comrat şi Cahul, maxima termică va urca până la 26 de grade.
În următoarele zile, vremea va fi caldă. La Chişinău maximele vor urca până la 31 de grade, iar noaptea se vor înregistra până la 17 grade Celsius.