Concluzie ŞOCANTĂ: Să-i dai un smartphone unui copil e ca şi cum i-ai oferi un gram de cocaină
Un expert în dezintoxicare din Marea Britanie a avertizat, într-o conferinţă pe teme de educaţie ţinută recent la Londra, că smartphone-urile oferite copiilor la vârste nepotrivite pot avea efecte la fel de negative ca cele ale "unui gram de cocaină". Mandy Saligari, director la celebra clinică de dezintoxicare Charter, a spus că aplicaţii precum Instagram şi Snapchat pot creea dependenţă la fel de mare ca alcoolul sau drogurile în rândurile copiilor, scrie go4it.ro.
"Mereu le spun oamenilor că atunci când le dai copiilor un smartphone sau o tabletă, le dai de fapt o sticlă de vin sau un gram de cocaină", a declarat Saligari.
Ea spune că a tratat câteva paciente foarte tinere care credeau că este ceva normal să-i trimiţi poze nud unei persoane străine, pe care nu o cunoşti în realitate.
"Ele nici nu se gândeau la implicaţiile care ţin de intimitate şi securitate ale acestor lucruri", a mai spus Saligari.
Experta i-a rugat pe părinţi să ia în calcul nevoile compulsive pe care le generează folosirea unui smartphone de către copii, similare cu cele generate de alcool şi droguri.
Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei Influence Central. Unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani.
"Cred că vârsta la care copii primesc propriul smartphone va continua să scadă, deoarece părinţii s-au săturat să le dea copiilor telefoanele lor pentru a se juca", a declarat Stacy DeBroff, directorul executiv al Influence Central.
Potrivit studiilor efectuate până acum, cu cât un copil primeşte un telefon inteligent mai târziu, cu atât mai bine. Asta deoarece smartphone-urile distrag atenţia copiilor de la cel mai important lucru din viaţa lor, şcoala, şi îi expun la riscuri precum hărţuirea online, sexting-ul sau pedofili.
Datele organizaţiei Salvaţi Copiii arată că unul din doi copii a fost hărţuit în mediul online în ultimul an, iar din cele 1,8 miliarde de imagini încărcate zilnic pe internet, 720.000 prezintă scene de pornografie infantilă, însemnând 0,03% din total.
"Cu cât ţii Cutia Pandorei închisă mai mult timp, cu atât mai bine", a declarat Jesse Weinberger, un expert american în siguranţa pe internet şi autorul cărţii "The Boogeyman Exists: And He’s in Your Child’s Back Pocket".
Pentru această lucrare el a chestionat 70.000 de copii în ultimele 18 luni şi a aflat că minorii ajungă să aibă de a face cu sexting-ul (mesaje text sau multimedia cu caracter sexual) încă din clasa a cincea, iar consumul de pornografie începe la vârsta alarmantă de 8 ani. Weinberger a descoperit şi cazuri de dependenţă de pornografie la copii de 11 ani.
Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că micuţii, cu vârste cuprinse şase şi 11 luni, care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puţin.
La studiu au participat 715 părinţi, care au monitorizat somnul copiilor. S-a aflat că fiecare oră în care un copil se joacă cu un smartphone sau tabletă înseamnă, în medie, o scădere a duratei somnului cu 15,6 minute. Pe noapte media ajunge la 26,4 minute.
Totuşi, cercetările sunt abia la început, iar oamenii de ştiinţă evită să recomande eliminarea totală a smartphone-urilor din portofoliul de jucării al copiilor foarte mici. Aceştia dorm, în medie, 10-12 ore pe zi, iar câteva minute de somn în plus sau minus nu ar trebuie să-i afecteze.
"Este prea devreme să facem proclamaţii", a declarat Dr. Tim Smith, liderul echipei care a realizat studiul.
Copiii monitorizaţi s-au jucat, în medie, 25 de minute cu smartphone-uri sau tablete, iar timpul petrecut dormind s-a redus, tot în medie, cu 6 minute.
- #realIT. iPhone 8: O serie de imagini-concept ne arată detaliile noului smartphone (GALERIE FOTO)
- STUDIU: Ce efect au filmele pentru adulţi asupra creierului bărbaților
- A apărut primul telefon Lamborghini. Cum arată și cât costă smartphone-ul (FOTO)
- Mai multă energie! Aroma mentei crește puterea de concentrare
- STUDIU: Cu cât sunt mai loiali posesorii de iPhone decât cei de Samsung
- Un copil, ÎNJURAT şi BĂTUT de tatăl unui coleg în timp ce se întorcea de la şcoală (VIDEO ŞOCANT)