FOCURI DE ARMĂ la frontieră. Ce au încercat să facă trei moldoveni şi cum au fost reţinuţi
Trei moldoveni care au încercat să treacă în România, peste râul Prut, mai multe pachete de țigări de contrabandă au fost reţinuţi.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, la miezul au fost observate trei persoane care se deplasau dinspre localitatea Costuleni (Republica Moldova) spre râul Prut, transportând mai multe colete voluminoase. În timpul urmării acestora, persoanele au fost somate verbal, însă au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă, profitând de întuneric și terenul împădurit. Astfel, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, reuşindu-se reţinerea a doi dintre suspecți.
Din cercetările primare, inșii sunt doi cetățeni ai R. Moldova, de 20 și respectiv 35 de ani, domiciliați în raionul Ungheni. Nu departe de zona unde au fost reținuți, s-a depistat trei colete, care conţineau 3.770 de pachete de ţigări „Ritm”, cu timbru de acciz autohton.
Totodată, a fost descoperit autoturismul cu care se presupune că au fost transportate țigările și reținut cel de-al treilea suspect. Persoana s-a dovedit a fi un moldovean de 25 de ani, din raionul Ungheni.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată, în vederea confiscării, iar persoanele sunt cercetate în stare de libertate pentru tentativa trecerii ilegale a bunurilor peste frontiera de stat.
De menționat că, de la începutul lunii, acesta este al doilea caz documentat de către angajații SPF Valea Mare.
Social