Sute de moldoveni au donat sânge pentru a salva vieţi: Mă simt fericită că pot ajuta pe cineva
Sute de oameni au stat astăzi la coadă pentru a salva vieţi. De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, centrele de transfuzie au fost neîncăpătoare. Cei care au ales să ajute pacienţii aflaţi în dificultate au fost răsplătiţi cu pachete alimentare, iar unii au primit diplome din partea autorităţilor.
Ion Crăciun şi-a făcut un obicei de a dona regulat sânge deja de opt ani. Are 33 de ani şi nu poate rămâne indiferent faţă de cei care luptă între viață și moarte.
"În general, ducem un mod de viață sănătos și activ, sunt sportiv. Nici nu mă gândesc că în orice secundă, noaptea sau ziua, poate cineva spune mulțumesc, fără să știu eu", a menţionat Ion Crăciun, donator permanent.
În timp ce mulţi donatori sunt deja experimentaţi, alţii şi-a făcut curaj şi au venit pentru prima oară la centrul de transfuzie:
"Faptul că pot să ajut pe cineva mă face fericită. Conștiința noastră, responsabilitatea socială m-a îndemnat să fiu astăzi, aici, prezentă. - Este prima oară? - Da".
"Suntem sănătoși, nu ne împiedică nimic să nu donăm".
La final, donatorii au primit înghețată și apă.
Printre donatori au fost şi oficiali şi funcţionari.
"Mereu mă motivează și primesc o satisfacție după ce plec de aici conștientă fiindcă cineva va beneficia de picătura de sânge pe care o las eu", a menţionat Liliana Eşanu, viceministru al Sănătății.
Şi 80 de tineri democraţi au donat sânge.
"- Ai mai donat sânge?- Nu, este pentru prima dată. - Şi cum te simţi? - Minunat. Pentru viaţa altcuiva dar şi pentru noi personal, spiritual ne simţim mult mai bine", a spus Iulia Andrienco.
"Pentru că nu suntem indiferenţi şi ne pasă de viaţa oamenilor suntem solidari cu cei care au nevoie mai mult sânge şi am venit să dăm o şansă la viaţă celor care au nevoie", a declarat preşedintele Tinerilor Democraţi din Chişinău, Igor Usturoi.
Unul dintre partenerii evenimentului a fost Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", care a primit şi o diplomă din partea Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
"Dragi donatori, în numele Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, vă mulţumim pentru gestul pe care îl faceţi şi vă dedicăm toată aprecierea noastră. Undeva acolo este o viaţă pe care a-ţi salvat-o. Vă mulţumim", a spus directorul executiv al Fundației lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", Lidia Cucoş.
Numărul donatorilor de sânge creşte, anual, cu aproximativ o treime.
"85 la sută din toate unitățile recoltate pe parcursul anului 2016 au fost realizate de donatorii voluntari, cei care vin dezinteresat și donează sânge", a spus directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari.
Peste 25 de centre de colectare a sângelui au fost deschise în întreaga țară.
Anual, în Republica Moldova, 25.000 de oameni au nevoie de transfuzie pentru a rămâne în viaţă.