Destinații de vacanță. Cele mai frumoase locuri din lume în viziunea a șapte exploratori
Șapte exploratori - ziariști, sportivi de renume mondial, antreprenori, artiști - au împărtășit ziarului huffingtonpost.fr din ce locuri au cele mai frumoase amintiri, astfel încât să-i inspire pe cei aflați în căutarea unor locuri inedite pentru petrecerea concediului sau a vacanței, scrie digi24.ro.
Noua Guinee
Biologul, câștigător al premiului Pulitzer pentru eseul „Despre inegalitate între societăți”, elogiază Noua Guinee: "Cel mai frumos loc de pe Pământ și cel mai incitant...fără îndoială. Nu este o părere, ci o realitate!", a spus el, oferind și argumente.
"Pe o singură insulă, găsești toată lumea concentrată, de la Ecuator la Polul Nord. Insula este pe Ecuator, dar munții ei, care se înalță la peste 5.000 de metri, sunt acoperiți de ghețari. Cine urcă un munte acolo, trece în câțiva kilometri de la jungla subtropicală la o pădure de stejari, apoi de fagi, la una subalpină și termină cu tundră și ghețari. De altfel este singurul loc din lume unde puteți sta pe un recif de corali și admira un ghețar...Există sute de triburi și tot atâtea limbaje, ceea ce face din Noua Guinee unul din cele mai extraordinare locuri din lume din punct de vedere uman", a adăugat Diamond, notează Agerpres.
Statele Unite
Tamin Ansary, un foarte apreciat autor afgano-american, a plecat din Kabul acum 17 ani pentru a-și urma studiile în Statele Unite.
"Liceul organiza în fiecare an o excursie primăvara. O dată am mers în Canyonlands, pe pământurile roșii din Utah. Îmi aduc aminte că mi-am propus să mai merg o dată înainte să mor...M-am întors acum trei ani, dar sunt deja prea bătrân să mai merg în locurile de unde păstrez amintiri extraordinare. Regiunea este pur și simplu irezistibilă", mărturisește Tamin Ansary.
FOTO: Gulliver/ Getty Images
Tot el își amintește cu entuziasm de zona naturală protejată Boundary Waters, 'mii de lacuri la granița dintre Statele Unite și Canada. Conducerea parcului lasă să treacă doar trei grupuri pe zi, care nu se pot apropia la mai puțin de 400 de metri unul de celălalt. Se merge cu barca de la un lac la altul și totul este pustiu. Mi-a plăcut mult', spune scriitorul.
India
Britta Holzel, practicantă de yoga și meditație, este doctor în neuroștiințe la Universitatea Harvard și studiază felul în care meditația modifică structura creierului.
"Am fost în India de nenumărate ori și îmi place în mod deosebit orășelul Rishikesh din nordul țării. Este situat chiar în locul în care fluviul Gange iese din Himalaya și se îndreaptă spre câmpie. Este plin de ashramuri și școli de yoga, ceea ce explică și numele dat localității — 'capitala mondială a yoga".
FOTO: Wikipedia
Acolo mi-am dat seama că vreau să îmi dedic viața cercetării și practicării meditației deoarece cred că atunci când încerci să duci o viață bogată din punct de vedere spiritual și plină de sens, ea se schimbă cu adevărat', afirmă Britta Holzel.
Canada
Ryan Atkins, alergător de fond canadian, câștigător al competiției World's Toughest Mudder, ediția 2014, a fost întrebat care este cel mai frumos loc vizitat de el și a răspuns fără să ezite: „Este un loc aflat nu departe de cel în care locuiesc, parcul regional Killarney, la cinci-șase ore la nord de Toronto.
Este pădurea canadiană în toată splendoarea ei, cu lacuri cu apă limpede și stânci din cuarțit alb peste tot. Poți să te plimbi sau să faci canoe, este grandios.”
Hawaii
"Aș spune că cel mai frumos loc pe care l-am văzut este Hanalei, pe coasta de nord a insulei Kauai din arhipelagul Hawaii", este de părere Tim Kochis, fost PDG al Aspiriant, firmă de gestionare a patrimoniului.
FOTO: Wikipedia
"Este absolut minunat, mai ales când este soare, dar și după ploaie fiindcă se formează cascade care coboară din munți până la ocean. Dacă vezi acest spectacol, indiferent de la ce distanță, îți spui că niciun alt loc din lume nu ar putea fi mai frumos", arată el.
Italia
Lalita Tademy a scris multe romane istorice, care s-au vândut ca pâinea caldă. Întrebată din ce călătorie are cele mai frumoase amintiri, ea a spus: "Soțul meu și cu mine am plecat o lună în Italia".
FOTO: Wikipedia
"Am stat în Toscana două săptămâni, în același loc. Am închiriat o fermă. Scriam în fiecare dimineață și după-amiază mergeam să vizităm localitățile de pe dealurile din jur... Câteodată nimeream în mici piețe, foarte colorate, sau în restaurante care nu apăreau în niciun ghid, dar care erau fabuloase".
După părerea ei, Positano de pe coasta amalfitană s-ar afla în fruntea locurilor frumoase. „Cred că este un loc extraordinar. Satul se află pe faleze înalte, chiar deasupra mării și a vapoarelor...Am petrecut mult timp admirând panorama de la balcon. A fost excelent pentru inspirația mea! Culorile erau minunate și peste tot erau flori”, își amintește scriitoarea.
Mongolia
Jamie Metzl, înalt funcționar însărcinat cu elaborarea politicii externe americane, a vizitat multe regiuni din Asia și destinația lui preferată este Mongolia. "Ador Mongolia, este un loc magic. Știți că majoritatea dinozaurilor de la Muzeul de Istorie Naturală din Washington provine din deșertul Gobi?
FOTO: Gulliver/ Getty Images
Contrar Chinei, Mongolia este o țară imensă și puțin populată. Oamenii au mici corturi — occidentalii le spun iurte, dar acesta este un cuvânt turc — și pe kilometri întregi nu găsești pe nimeni. Acolo există o mentalitate de pionieri, primitoare și independentă, o stare de spirit care interzice participarea la un sistem opresiv.
Mongolii — cel puțin prietenii mei, nu se poate generaliza — sunt oameni foarte creativi și generoși, cărora le place să râdă.
Nu sunt singurii din lume așa, însă felul lor de a fi m-a impresionat mult", a încheiat Metzl, citat de huffingtonpost.fr.