Harta Spitalelor reginale.
Pentru această reorganizare a spitalelor, Moldova a fost împărţită în mai multe regiuni. În cea de nord, se va afla spitalul Regional Edineţ şi spitalele locale Briceni, Ocniţa, Donduşeni. Toate se vor afla sub un management administrativ comun. După acelaşi principiu vor funcţiona, în regiunea Nord-Est, Spitalul Regional Soroca şi Spitalul Local Floreşti.
Și în regiunea Nord-Vest, Spitalul Central Bălți şi Spitalele Locale Râșcani, Glodeni, Fălești, Drochia, Sângerei vor avea o singură conducere. Cele mai multe instituţii medicale sunt în partea centrală a ţării. În Regiunea Centru vor fi trei spitale regionale: unul pentru copii, Spitalul nr. 1 din Chișinău şi ”Sfânta Treime”, dar şi instituțiile medicale din Ialoveni, Strășeni, Criuleni și Anenii Noi. În regiunea Centru-Est va fi comasat Spitalul Regional Orhei cu spitalele locale din Șoldănești, Rezina și Telenești.
Management comun vor avea Spitalul Regional Ungheni și instituțiile locale din Nisporeni și Călărași din din regiunea Centru-Vest. De asemenea, Spitalul Regional Hâncești și spitalele Locale Leova și Cimișlia din regiunea Centru-Sud.
Oamenii din sudul ţării vor fi trataţi în trei spitale mari. Un spital regional va fi în Căușeni, al doilea va fi deschis în oraşul Cahul. Cel de-al treilea spital regional va funcţiona în Comrat. Pacienţii din sud vor fi trataţi şi în spitalele locale din Ştefan-Vodă, Ceadîr-Lunga, Basarabeasca, Vulcănești şi Taraclia.