Actorul Sean Bean s-a căsătorit pentru a cincea oară. Cine este aleasa inimii
Actorul britanic Sean Bean, cunoscut din superproducții ca "Game of Thrones" și "Lord of the Rings", s-a căsătorit vineri pentru a cincea oară, informează Daily Mail. Aleasa a fost logodnica sa, Ashley Moore, cu care are o relație de cinci ani, scrie agerpres.ro.
Actorul, în vârstă de 58 de ani, a confirmat vestea printr-o fotografie oficială realizată după ceremonia romantică care a avut loc vineri dimineața în fața a 40 de prieteni și membri ai familiilor, la Axnoller Farm din Dorset.
Bean, cu patru mariaje eșuate la activ, a pozat radios alături de iubita sa, care a purtat o rochie albă, din dantelă, semnată de creatoarea Alice Temperley.
Ceremonia a avut loc imediat după ce Sean a cerut-o în căsătorie pe Ashley, o fostă bonă, pe care a cunoscut-o în urmă cu cinci ani la New York.
Într-un interviu acordat Daily Mail în luna mai, starul din Game of Thrones a recunoscut că deși a ezitat să se căsătorească din nou după patru mariaje eșuate, atitudinea sa s-a schimbat imediat după ce a întâlnit-o pe Ashley, cu 26 de ani mai tânără. "Abia aștept să ne petrecem restul vieții împreună", a declarat recent actorul pentru Daily Mail.
Din mariajele anterioare actorul are trei fete, Lorna (29 de ani), Molly (25 de ani) și Evie (18 ani).