Cine a descoperit reţeta whisky-ului Jack Daniel's? După 150 de ani, a fost dezvăluit adevărul
Reţeta whisky-ului cu renume mondial, Jack Daniel's a fost descoperită de un sclav. Declaraţia a fost făcută de oficiali a după 150 de ani.
Până acum, se spunea că cel care a descoperit reţeta fusese Dan Call, un muncitor dintr-o distilărie. Acesta l-ar fi învăţat pe tânărul său ucenic, Jasper Newton ,,Jack” Daniel.
Istoria controversată a brand-ului dă peste cap întreaga poveste a lui Call. Oficialii au dezvălui că nu Call este adevăratul autor al reţetei whiskey, ci Nearis Green, unul dintre sclavii lui Call.
O biografie din anul 1967 relatează istoria lui Call care i-ar fi spus sclavului său să-l înveţe pe Daniel, tot ce ştie despre whiskey. Daniel şi-a deschis propria distilerie un an mai târziu unde a angajat doi dintre fiii lui Green.
Phil Epps, directorul de brand la nivel mondial pentru Jack Daniel a deţinut distileria timp de 60 de ani. Acesta nu consideră corect faptul că Nearis Green a fost exclus din istoria băuturii, însă în acea perioadă, băutura avea mari succese în sudul Statelor Unite, unde nu ar fi fost apreciată originea sa.
La început, foarte mulţi sclavi erau implicaţi în industria producerii whisky-ului, iar abilităţile lor în domeniu erau foarte apreciate. Istoricii susţin că whisky-urile americane se disting de cele germane sau britanice prin metoda de producere, care şi-ar putea găsi provenienţa pe continentul african.
Din nefericire, istoricii nu deţin foarte multe informaţii despre contribuţia sclavilor la crearea whisky-ului, întrucât sursele istorice nu dezvăluie aceste detalii.
- Chirtoacă: Moldoveanul gospodar de cândva a rămas o legendă. Acum Jack Daniel's e la putere
- Afacerile proprietarilor de sclavi. Pe cine îmbogăţesc cerşetorii în Moldova
- Rospotrebnadzor-ul atacă din nou. Rușii au găsit substanțe periculoase în celebrele mărci de whisky Jack Daniel's și Jim Beam
- Secretele celui mai bun whisky din lume. De unde este luată apa şi unde se produc butoaiele
- Whisky-ul care cucereşte lumea vine de unde nu te-ai aştepta
- Sărbătoare la Hollywood. Jack Nicholson împlinește astăzi 80 de ani