STUDIU: 6 lucruri care îţi influenţează comanda la restaurant
Nu este nici un secret că se întâmplă multe lucruri în jurul tău atunci când mănânci la un restaurant - chelnerii în jur, muzica pe fundal şi există şi meniul pe care trebuie să-l consultaţi, scrie mediafax.ro.
În timp ce aceste elemente par complet obişnuite, cercetătorii au arătat că aceşti factori, dar şi alţii, pot influenţa ceea ce veţi consuma.
Specialiştii de le Universitatea Cornell au prezentat o serie de factori care influenţează comanda la restaurant:
Indicele de masă corporală (IMC) al ospătarului
S-ar putea să vă gândiţi că principalul scop al chelnerului vostru este doar să vă servească, însă cercetătorii au descoperit că greutatea lui are o influenţă directă asupra a ceea ce vei mânca şi bea. Un nou studiu a descoperit că există de patru ori mai multe şanse ca oamenii să comande desert atunci când chelnerul are un IMC ridicat - şi efectul este mai mare la clienţii mai slabi. Potrivit aceluiaşi studiu, a afectat chiar şi cât au băut: clienţii cu un chelner supraponderal au consumat 17% mai mult alcool decât cei cu unul mai slab. Pentru a combate această situaţie, cercetătorii spun că este mai bine să decideţi înainte de a vă aşeza la masă dacă doriţi sau nu să serviţi şi desert.
Greutatea persoanei cu care luaţi masa
Persoana cu care luaţi masa poate influenţa, fără să vă daţi seama, ceea ce veţi mânca şi bea. Potrivit unui studiu, simplul fapt că te afli în prezenţa unei persoane cu o cateva kilograme în plus creşte nivelul de mâncare nesănătoasă pe care oamenii îl consumă. De asemenea, reduce cantitatea de alimente sănătoase pe care o persoană o consumă, chiar şi atunci când partenerul supraponderal consumă alimente sănătoase.
Ambianţa
Lumina slabă şi muzica uşoară creează o atmosferă relaxată şi vă face să vă bucuraţi mai mult de experienţa voastră. Cercetările au descoperit că persoanele care au mâncat produse de tip fast-food într-un cadru cu muzică de jazz şi lumină slabă au petrecut mai mult timp la masă decât cei care au mers într-un restaurant fast-food tipic, dar au consumat mai puţină mâncare. De asemenea, au apreciat mâncarea ca fiind mai plăcută.
Numele preparatelor
Un studiu din 2014 publicat în Jurnalul Internaţional de Management al Ospitalităţii a constatat că meniul unui restaurant are un impact foarte mare asupra a ceea ce comandaţi. Printre constatările studiului: sunt mai multe şanse să comandaţi produse cu nume descriptive din meniuri ("Filet suculent de peşte" vs. "filet de peşte"). În mod ciudat, participanţii la studiu au evaluat numele mai descriptive ca fiind mai gustoase decât cele cu nume de bază - chiar dacă erau aceleaşi feluri de mâncare - şi erau dispuşi să plătească cu 12% mai mult pentru ele.
Comanda la bufet
Când vine vorba de bufete, ceea ce vedeţi mai întâi este ceea consumaţi cel mai mult. Potrivit unui studiu, mâncarea aflată în primul rând este ceea ce se mănâncă cel mai mult şi influenţează tot ce consumaţi. Pentru studiu, cercetătorii au creat două rânduri de bufet: unul cu alimente sanatoase mai în faţă şi un alt rând cu alimente mai puţin sănătoase. Atunci când participanţilor li s-au oferit prima dată fructe, 86 la sută au pus asta pe farfuriile lor (faţă de 55 la sută când au fost oferite ultima dată). Pe de altă parte, mai mult de 75% au luat ouă cu brânză atunci când au fost oferite în primul rând, în timp ce doar 29% le-au luat când au fost oferite ultima dată. Mai mult decât atât, peste 65% din farfuriile noastre sunt umplute cu cel puţin unul dintre primele trei alimente pe care le vedem prima dată.
Specialităţile
Se pare că suntem destul de leneşi atunci când vine vorba de a comanda. Un studiu publicat în Jurnalul de Psihologie şi Marketing a constatat că oamenii erau mult mai predispuşi să comande un fel de mâncare oferit ca specialitate şi evidenţiat de către chelner în meniu. În timp ce acest lucru nu este neapărat rău, vă poate determina să comandaţi mai multe preparate nesănătoase decât aţi fi intenţionat.