O femeie a leșinat după ce a aflat cât costa brățara pe care a spart-o dintr-un magazin de bijuterii
O femeie din China a leșinat într-un magazin de bijuterii, după ce a spart o brățară în valoare de 40.000 de euro, iar angajații i-au cerut să îi despăgubească pentru daună, scrie digi24.ro.
Femeia era în vacanță în provincia Yunnan și a intrat într-un magazin de bijuterii pentru a proba mai multe accesorii. Ea și-a pus pe mână o brățară, dar nu a fost atentă și a scăpat-o pe jos când a vrut să o scoată. Bijuteria în valoare de aproape 40.000 de euro s-a spart în două.
Îngrijorată că i se va cere să o plătească, femeia a început să respire tot mai greu și să transpire, iar la un moment dat i s-a făcut rău și a leșinat. Angajații magazinului au povestit că au încercat să o calmeze pe femeie, însă după ce aceasta și-a revenit, i s-a cerut să achite brățara la un preț mai mic, de 22.000 de euro.
Cum femeia nu își permite să plătească mai mult de 1.200 de euro, cazul ar putea ajunge acum la tribunal, mai scrie BBC.
- Operațiune fără precedent în China. Cum a fost salvată o femeie care a încercat să se arunce în gol (VIDEO)
- O femeie a intrat în casa lui Drake. Nu o să-ţi vină să crezi ce a făcut necunoscuta în casa rapperului
- Bijuterii în valoare de MILIOANE DE EURO au fost furate în urma unui jaf la Paris
- Furt ca în filme! Hoţii au furat diamante în valoare de două milioane de euro dintr-un magazin din Paris