Un milion de lei pentru dezvoltarea Capitalei. CMC a instituit, în premieră, un buget civil pentru proiectele elaborate de cetăţeni
Locuitorii Capitalei au la dispoziţie un milion de lei pentru a contribui nemijlocit la dezvoltarea urbei. Consilierii municipali au aprobat, în premieră, un buget civil şi un regulament de accesare a banilor.
Procedura este următoarea: cetăţeanul vine cu o idee interesantă şi argumentată, din bugetul local sunt acordaţi banii, iar direcţia responsabilă aplică iniţiativa în practică.
Ideea de a crea un buget civil a fost inspirată din practica unui mic oraş polonez. 300 de mii de lei sunt destinate proiectelor mici, în valoare de până la 30 de mii de lei şi pentru care autorii trebuie să colecteze 50 de semnături.
700 de mii de lei au fost rezervate proiectelor mari, cu bugete de până la 150 de mii de lei. În acest caz, iniţiatorii trebuie să colecteze până la o sută de semnături. În viitor, consilierii îşi propun ca bugetul civil să acopere un procent din bugetul total, ceea ce înseamnă aproximativ trei milioane de lei.
"Să nu dubleze ceea ce deja este făcut de către Primărie şi ele să întrunească susţinerea la cât se poate de mulţi oameni, care vor vota", a spus consilierul PPEM, Victor Lutenco.
Procedura nu este deloc complicată. Autorii trebuie să vină cu o idee de proiect, care este supusă votului.
"Banii,în esenţă, nu ies din Primărie. Ei rămân la direcţie, numai că direcţiile fac ceea ce spun oamenii că trebuie de făcut. Plus, oamenii care au scris proiectele au dreptul să monitorizeze procesul de implementare", a adăugat Victor Lutenco.
Ideea le-a părut interesantă locuitorilor Capitalei.
"Un azil pentru animale vagabonde. La noi asta e o problemă. În ţările dezvoltate este, la noi de ce să nu fie."
"Aş implementa, în anumite locuri, aparate de fitness în aer liber şi aş mai face un cort de fitness de câmp."
"Poate cu drumurile, asta e tot foarte important, sau cu curăţenia de pe stradă, dar tot ceva în serviciu poporului."
Potrivit Regulamentului, proiectele propuse de cetăţeni trebuie depuse până în data de 1 august. Până în 31 august, propunerile vor fi supuse votului, după care, urmează etapa de implementare.