Teroare în Siria. Oraşul Raqqa transformat în bază pentru planificarea atentatelor
Sute de locuitori din Raqqa s-au refugiat în ultimele zile în alte oraşe ale Siriei, după ce în regiune au intrat militarii sirieni susţinuţi de Statele Unite. Pentru a le asigura securitatea, civilii au fost conduşi de soldaţi până la ieşirea din oraş. Oamenii speră că, ade acum încolo, vor avea o viaţă mai liniştită.
Locuitorii oraşului Raqqa spun că au trecut printr-un adevărat calvar, cât timp au fost ocupaţi de terorişti.
"Membrii grupării Statul Islamic m-au prins şi m-au bătut pentru că am fumat o ţigară în stradă. Uitaţi-vă ce vânătăi mi-au lăsat pe mână. Dumnezeu este martor la toate agresiunile la care am fost supuşi", a spus unul din locuitorii oraşului Raqqa.
"Teroriştii ne-au interzis să ne dezgolim mâinile şi picioarele. Nu ne-au permis că ne mişcăm liber. Bărbaţii au fost obligaţi să-şi crească barbă lungă. Aceste cerințe nu au nimic în comun cu islamul", a adăugat un alt locuitor.
Capturat de gruparea teroristă Statul Islamic în 2014, Raqqa a devenit o bază pentru planificarea atentatelor comise în străinătate. Potrivit ONU, în prezent, în acest oraş sirian se mai află încă cel mult o sută de mii de locuitori. Soldaţii sirieni, susţinuţi de Statele Unite, luptă pentru a-i alunga pe terorişti din această regiune.