Un cetățean rus, condamnat la 10 ani de închisoare în Lituania pentru spionaj
Embed:
Un cetățean rus a fost condamnat la 10 ani de închisoare de o instanţă din Lituania. Bărbatul de 40 de ani a făcut spionaj pentru Moscova. Acesta a fost arestat în anul 2015, după ce a fost filat timp de câteva luni de autoritățile lituaniene.
Potrivit procurorilor, cetățeanul rus a fost trimis în Lituania de serviciile secrete rusești. Acesta ar fi instalat dispozitive de înregistrare în cabinetul de lucru al președintelui de atunci.
Individul neagă acuzațiile, refuză să dea declarații în fața instanței de judecată și insistă că nu a făcut niciun rău Lituaniei. Încă trei cetățeni ai Rusiei au mai fost condamnați în acest an pentru spionaj în țara baltică.