Un specialist în limbaj corporal a descifrat comportamentul lui Putin și Trump
Discuțiile despre cele mai arzătoare chestiuni de pe mapamond continuă și astăzi la Hamburg, în cadrul summitului G20. Pe lângă reuniunile de lucru generale, liderii lumii au avut și întâlniri bilaterale.
Cea mai mediatizată este întrevederea Trump-Putin de ieri. Liderul de la Washington a spus că cele două ore şi jumătate de discuţii au fost "formidabile".
Întrevederea cu președintele Putin a fost formidabilă."
În cadrul întâlnirii de ieri, Donald Trump și Vladimir Putin au abordat în mare parte tema Ucrainei şi a Siriei. Ei au convenit ca de mâine să intre în vigoare un armistiţiu într-o regiune din sud-vestul Siriei.
Întrevederea oficialilor a fost pe primele pagini în presa internațională, iar un specialist în limbaj corporal a descifrat pentru BBC comportamentul celor doi.
"Trump era mult mai în largul lui decât Vladimir Putin. Vladimir Putin este, desigur, mult mai scund decât Donald Trump şi pare mai mic în acel fotoliu. Pare că Putin încearcă să compenseze statura prin poziţia brațelor. Şi-a pus coatele pe marginea fotoliului", a comunicat expertul în limbajul corporal, Mary Civiello.
Strângerea de mână de la începutul întâlnirii celor doi a fost calificată egală, însă liderul de la Casa Albă a crescut un pic miza şi a pus mâna sub antebrațul lui Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin s-a întâlnit astăzi și cu președintele turc, Recep Erdogan.
Vladimir Putin a declarat că datorită eforturilor depuse de autorităţile turce, procesul de reglementare a situației din Siria și lupta antiteroristă din această țară au înregistrat progrese mari.
"În mare parte, datorită poziției dumneavoastră, domnule președinte, s-a reușit o schimbare substanțială în bine a situației din Siria", a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Un moment ce a făcut deliciul jurnaliştilor a fost când cancelarul german, Angela Merkel, a fost surprinsă cum și-a dat ochii peste cap, în timpul unei discuţii cu Vladimir Putin.
Nu se cunoaște despre ce vorbeau cei doi lideri şi ce a facut-o pe Merkel să reacționeze astfel. Între timp, soțiile liderilor participanți la G20 au vizitat mai multe locuri istorice din Hamburg și au fost primite de primarul orașului.
- Vladimir Putin a făcut primele declarații cu privire la întâlnirea cu Donald Trump
- Donald Trump, în vizită la Paris. Președintele SUA va asista la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Franței
- Regiunea transnistreană și frontiera Belarusului, scopurile lui Vladimir Putin. "Încearcă să atace ţintele uşoare"
- GALERIE FOTO. Cum arată noua casă de vacanţă a preşedintelui de la Kremlin