Amatorii de senzaţii tari mai au o destinaţie unde pot primi o doză de adrenalină
Amatorii de senzaţii tari mai au o destinaţie unde pot primi o doză de adrenalină. La peste 30 de kilometri distanţă de Capitală a fost deschisă o tiroliană. Ideea îi aparţine unui tânăr de 25 de ani din Hânceşti.
Pentru a face o călătorie cu tiroliana trebuie să scoateţi din buzunar între 80 şi 100 de lei. Colega mea Carolina Digori a făcut şi ea o tură cu tiroliana.
Cei care se încumetă să urce pe tiroliană au parte de o călătorie pe funie pe o distanţă de 385 de metri cu o viteză de 45 de kilometri pe oră. Odată ajunşi cu picioarele pe pământ, entuziasmul lor nu are limete.
"A fost prima dată şi a fost o experienţă destul de interesantă, nu am mai încercat, recomand şi altor.
- Nu ţi-a fost frică?
-La început mi-a fost foarte frică, dar după a fost mai liniştitor"
"Destul de tare mi-a plăcut, chiar dacă lacul nu este tare mare, dar senzaţiile sunt destul de plăcute. Este frumoasă priveliştea în general. Viteza se simte foarte bine la început "
"Este foarte frumos, este şi adrenalină, dar priveliştea este foarte frumoasă "
Ideea de a aduce tiroliana îi aparţine lui Nicolae Cociu, un tânăr ambiţios de 25 de ani, care a decis să îşi uimească atât prietenii, cât şi locuitorii oraşului Hânceşti oferindu-le posibilitatea de a trăi senzaţii tari.
"Prima dată în Italia în munţi am călătorit cu familia, cu fratele şi am văzut tiroliana, am încercat, mi-a plăcut foarte tare şi mi-am propus un scop, de ce să nu îl fac în oraşul natal", a spus antreprenorul, Nicolae Cociu.
Locul unde urma să fie deschisă aceasta a fost ales mult timp. Pe lângă faptul că trebuia să fie unul sigur, trebuia să fie şi unul cu o privelişte frumoasă.
"Am găsit-o pe aceasta, deoarece nu trebuie de tăiat copaci, este mai frumoasă şi aici distanţa este mai mare", a spus antreprenorul, Nicolae Cociu.
Pentru a face o călătorie cu tiroliana trebuie să aveţi o greutate mai mare de 30 de kg.