Zeci de staţii de metrou din Paris au fost închise după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii (VIDEO)
Inundaţii puternice la Paris. Aproape 20 de staţii ale metroului au fost închise după ce a plouat torenţial aseară, iar apa a ajuns pe şinele de tren din subteran. Circulaţia metroului a fost dată peste cap mai bine de două ore.
Parizienii au filmat şi au fotografiat suvoaiele de apă care s-au scurs pe treptele staţiilor şi au postat imaginile pe reţelele de socializare. Staţiile închise au fost, în principal, cele din zona de sud-vest a oraşului, scrie digi24.ro.
Angajaţii companiei de transport au folosit pompe pentru a scoate apele din subteran.
Din cauza ploilor, pompierii parizieni au primit peste 1.500 de apeluri şi au intervenit de 37 de ori, într-o singură seară.
12 departamente din Franţa, printre care şi regiunea capitalei, se află astăzi sub cod portocaliu de vreme rea, după ce la sfârşitul săptămânii trecute a fost caniculă.
- Cod Galben de PLOI PUTERNICE şi RISC DE INUNDAŢII
- Accident grav la New York. 34 de oameni au fost răniți după ce o garnitură de metrou s-a lovit de un perete
- Inundaţii de proporţii în sudul Chinei! Aproximativ 15 persoane au murit şi zeci de mii au fost evacuate
- Inundaţii masive în China: peste 40 de persoane dispărute şi alte sute de mii evacuate