OIM: 23 de milioane de persoane se pregătesc să emigreze
Aproximativ 23 de milioane de persoane din întreaga lume au planuri concrete să emigreze într-o altă țară, iar numărul lor a crescut în ultimii ani, a anunțat Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), informează marți agenția DPA, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui nou raport al OIM, în timp ce numărul absolut estimat de potențiali migranți este ridicat, el reprezintă doar 0,4% din populația globală, a declarat organizația afiliată la ONU.
Analiza efectuată de centrul de date al OIM din Berlin se bazează pe sondaje internaționale realizate de compania americană Gallup.
Mai mult de 20% dintre acești potențiali migranți au citat Statele Unite ca destinație preferată, care sunt astfel de departe cea mai populară.
Marea Britanie, Arabia Saudită, Canada, Franța și Germania sunt de asemenea destinații de top pentru persoanele care au făcut pregătiri concrete de a migra, cum ar fi solicitarea de vize, economisirea de bani sau învățarea unei limbi străine.
Peste 40% dintre cei care sunt gata să emigreze trăiesc în Africa, potrivit datelor din sondaje colectate între 2010 și 2015.
Regiunea mondială cu cel mai mare potențial de migrație este Africa de Vest, urmată de Asia de Sud, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
În ansamblu, numărul global al persoanelor cu planuri de migrație a crescut cu 5% între 2010 și 2015.
"Este important de menționat că a măsura potențiala migrație nu este același lucru cu măsurarea migrației efective", a declarat purtătorul de cuvânt al OIM, Joel Milmann, într-un briefing de presă de la Geneva.
Oamenii pot să rămână acolo unde sunt din cauza restricțiilor politicii de migrație, lipsei de bani sau schimbării părerii, a mai spus el.