Boogie Woogie, Baby: Opt bebeluși, invitați să admire tablouri semnate de Piet Mondrian
Opt bebeluși au fost invitați în Olanda să admire marți mai multe tablouri semnate de Piet Mondrian, iar culorile acestor opere de artă par să îi fascineze, informează AFP.
Cei opt bebeluși au fost aleși dintr-un grup de 400. Ei au putut să vadă în exclusivitate picturi ale lui Piet Mondrian expuse la Gemeentemuseum din Haga, care deține cea mai mare colecție de tablouri din lume realizate de celebrul artist.
Însoțiți de părinții lor, bebelușii, cu vârste cuprinse între patru luni și un an și jumătate, au beneficiat de un tur special al muzeului, care, în mod excepțional, a fost golit de vizitatori cu această ocazie.
"Începând de la patru luni, bebelușii pot să vadă culorile, contrastul, iar operele lui Mondrian sunt ideale din acest punct de vedere", a explicat Brigitte Timmermans, o specialistă care colaborează cu site-ul Kunstfanaatjes.
Piet Mondrian este celebru pe plan mondial pentru tabloul "Victory Boogie Woogie", considerat a fi una dintre cele mai importante opere de artă din secolul al XX-lea, scrie agerpres.ro
Bebelușii au arătat o preferință specială pentru această pictură din 1944 datorită culorilor ei vii și contrastante, ce combină nuanțe de albastru, roșu și galben, a precizat Brigitte Timmermans.
"Am constatat că bebelușii pot face dovada unei concentrări reale atunci când privesc 'Victory'. Erau fascinați și a fost ceva extrem de special să observăm acest lucru", a adăugat aceeași specialistă olandeză.
"Chiar dacă nu știu încă să vorbească, după reacțiile lor, și alte tablouri de Mondrian le-au plăcut", a mai spus ea.
Deși proiectul-pilot, denumit "Boogie Woogie, Baby!", pare să fie unul original în Olanda, ideea de a îi iniția pe bebeluși în universul artelor a apărut deja în Belgia, Germania și Statele Unite.
2017 marchează centenarul nașterii mișcării artistice olandeze intitulate "De Stijl" ("Stilul"), cunoscută pentru picturi cu linii orizontale și verticale și culori primare, din care a făcut parte și Piet Mondrian.