Modificarea sistemului electoral, discutată detaliat în Parlament. Participanţii au examinat recomandările Comisiei de la Veneţia
Dezbaterile privind modificarea sistemului electoral au continuat la Parlament. Participanţii discută despre recomandările Comisiei de la Veneţia. Ei şi-au expus părerile referitor la votul cetăţenilor de peste hotare, dar şi al celor din regiunea transnistreană.
Deputatul PDM Sergiu Sîrbu a declarat că în procesul de creare a circumscripţiilor va fi utilizat registrul de stat al alegătorilor din stânga Nistrului care au buletin de identitate al Republicii Moldova.
De asemenea, vor fi delimitate hotarelor circumscripţiilor din regiunea transnistreană.
"În avizul Comisiei de la Veneţia avem recomandări ca să avem nişte criterii mai clare pentru circumscripţiile pentru localităţile din stânga Nistrului. Astfel, la identificarea şi stabilirea listelor de alegători la identificarea circumscripţiilor vom propune să avem fie o înregistrare prealabilă a alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului.", a zis Sergiu Sîrbu, deputat PDM.
"La aceste dezbateri trebuie să fie prezenţi şi cercul de experţi şi reprezentanţii societăţii civile din partea transnistreană. Iar noi, la rândul nostrum, dacă ne autointitulăm experţi, ar trebui să ne dăm şi noi efortul puţin ca să avem puţin de lucru cu cetăţenii noştri din partea stângă a Nistrului. Şi să-I chemăm şi pe ei să dea dovadă de responsabilitate civică, dacă vor să fie reprezentaţi.", a declarat analistul politic, Victor Gurău.
"Trebuie să fie foarte clar ce presupune regiunea transnistreană, să fie foarte clar sunt teritorile care nu sunt controlate de autorităţile Republicii Moldova. Sau inclusiv şi satele din stânga Nistrului aflate sub controlul autorităţilor. Şi cel mai important cine poate candida pe aceste circumscripţii",a zis Sergiu Coropceanu, secretar General al Partidului Social Democrat.
"Dacă să ne referim nemijlocit la întrebarea cu regiunea transnistriană pentru prima dată în acest proiect de lege este descris foarte clar Şi în mod special, deschiderea consiliului electoral anume pentru regiunea transnistriană este descrisă procedura de deschidere a secţilor de votare pentru cetăţenii care sunt din aceste localităţi.",a spus consilierul prezidenţial Maxim Lebedinschi.
Participanţii la dezbateri s-au referit şi la recomandarea Comisiei de la Veneţia privind încurajarea femeilor pentru a candidda la alegerile parlamentare. Autorii proiectului au declarat că vor propune micşorarea numărului de semnături, necesar pentru femeile care vor candida.
"Cel puţin în jumătate, chiar dacă este o discriminare, probabil cineva va spune o încălcare a egalităţi de drepturi între femei şi bărbaţi, dar totuşi această discriminare pozitivă noi ne dorim să ne-o asumăm. Astfel femeile candidate vor fi facilitate cel puţin de două ori mai simplu şi mai puţine semnături vor colecta.", a mai adăugat Sergiu Sîrbu, deputat PDM.
Proiectul de lege privind sistemul mixt a fost votat în prima lectură. Documentul prevede ca 50 de deputaţi să fie aleşi pe liste de partid, iar 51 - direct de cetăţeni.
Politică
- Andrian Candu, despre recomandările Comisiei de la Veneţia privind schimbarea sistemului electoral
- Comisia de la Veneţia a făcut public raportul privind schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova
- Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt binevenite pentru modificarea proiectului
- Reprezentanţi PPDA și PCRM huiduiţi la Comrat pentru că se opun alegerii directe a deputaților
- Filip de la Bruxelles: Am asigurat partenerii europeni că opiniile Comisiei de la Veneţia vor fi examinate minuţios
- Johannes Hahn: Reformele aduc Moldova mai aproape de UE. Trebuie ca această tendinţă să continue