SURPRIZĂ! O raţă cu pene, descoperită în congelatorul unui restaurant
Comisarii ANPC din cadrul Comandamentului Litoral au efectuat o acţiune de control în zona Casino din Mamaia, descoperind mai multe nereguli.
Astfel, la o terasă din centrul staţiunii, echipele de control au găsit o raţă cu pene, care era ţinută în congelator, iar la un alt restaurant din aceeaşi zonă au găsit produse din carne expirate, dar şi resturi de mâncare care erau păstrate în bucătărie.
Activitatea celor două terase a fost oprită temporar până la remedierea deficienţelor.
De asemenea, la o altă unitate din centrul staţiunii Mamaia erau oferite mostre gratuite din ceea ce vânzătorii spuneau că era suc natural, îndemnând apoi consumatorii, dacă erau mulţumiţi, să cumpere produsul respectiv.
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a afirmat că sucurile erau făcute din concentrat expirat şi de câteva luni şi care conţin un aditiv periculos pentru sănătatea consumatorilor.
"În depozit, nici urmă de fructe, ci doar foarte multe bidoane, unele expirate chiar de câteva luni, care conţineau concentrat cu diverse arome şi culori. Pe lângă amenda de 13.000 de lei românești, punctul de lucru a fost sancţionat complementar cu oprirea temporară a prestării de serviciu până la remedierea abaterilor constatate. Aditivul alimentar aflat in compoziţia siropului respectiv, anume E133, este un aditiv alimentar periculos ce este interzis în peste zece ţări din Uniunea Europeană", a afirmat Paul Anghel.
El a precizat că acest aditiv poate afecta negativ atenţia şi activitatea copiilor, motiv pentru care trebuie informaţi părinţii la locul de comercializare despre acest lucru, scrie digi24.ro