Temperaturi caniculare în Europa. Mercurul din termometre a ajuns la 43 de grade Celsius
Un val de caniculă din sudul Europei a ridicat mercurul din termometre la peste 40 de grade Celsius în mai multe zone din Spania, Grecia și Italia. Unele puncte turistice din Italia sau Grecia au fost închise temporar, din cauza incendiilor de vegetație, relatează digi24.ro.
În Spania, un muncitor a murit în urma unui infarct, în timp ce lucra pe un șantier de lângă orașul Sevilla, unde temperaturile au ajuns la 43 de grade Celsius. Iar în Granada, temperatura maximă înregistrată a atinc 45,7 grade Celsius.
Agenția meteorologică a Spaniei a anunțat că șapte orașe, printre care și Madridul, au avut parte de temperaturi-record pentru luna iulie. Valul de caniculă fără precedent în Spania a atins și alte orașe, printre care Badajoz, Caceres, Ciudad Real, Cordoba, Jaen și Teruel.
Și în Sicilia temperaturile au depășit săptămâna aceasta 40 de grade Celsius. Incendiile de vegetație izbucnite lângă resorul Calampiso, în vestul orașului Palermo, au dus la evacuarea cu barca a peste 700 de turiști.
Iar în Grecia, valul de căldură a dus la închiderea mai multor situri arheologice din țară, printre care și Acropole, din Atena.