Indonezia: Cutremur de 5,5 grade. Zeci de case, distruse
O persoană a fost rănită şi zeci de case au fost distruse în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,5 care s-a produs astăzi în provincia Sumatra de Nord din vestul Indoneziei, a anunţat un oficial guvernamental citat de Xinhua.
Epicentrul seismului a fost localizat la 9 kilometri sud-vest de oraşul Padang Sidempuan din această provincie, la o adâncime de 10 kilometri, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor naturale, Sutopo Purwo Nugroho.
Cutremurul a declanşat panică în zona afectată, a adăugat acesta pentru sursa citată.
Indonezia este o ţară frecvent afectată de seisme din cauza localizării sale în zona numită "Cercul de foc al Pacificului", cea mai întinsă şi activă regiune vulcanică de pe Terra.
În 2004, un cutremur produs în nordul Sumatra a generat un tsunami care a ucis peste 226.000 de persoane, scrie realitatea.net
- S-A ZGUDUIT PĂMÂNTUL. Cutremur după cutremur, în această după-amiază. Câte grade au avut seismele
- CUTREMUR PUTERNIC în Filipine. O persoană şi-a pierdut viaţa, după ce o clădire s-a prăbuşit
- CUTREMUR PUTERNIC în Indonezia. Autorităţile nu au emis alerta de tsunami
- Cutremur pe insula Creta. Seismul a avut o magnitudine de 5,4