În localitatea Cioara a fost ridicat un monument în memoria a doi eroi căzuţi la Nistru
Memoria a doi eroi, care şi-au dat viaţa pentru independenţa Republicii Moldova a fost imortalizată în satul Cioara din raionul Hânceşti, localitatea lor de baştină. Este vorba despre Serghei Andreev şi Ovidiu Şeremet, care au căzut în confruntările sângeroase de la Nistru, acum 25 de ani.
Autorităţile locale, împreună cu foştii camarazi de luptă, au inaugurat, în cinstea eroilor o placă comemorativă.
Valentina Andreev, mama eroului Serghei Andreev, îşi aminteşte cu durere cum şi-a pierdut fiul ei de doar 21 de ani.
"Aud paşi pe sală, dar eu paşi soţului îi cunosc, aşa mergea şi Serghei, apăsat. Când dau eu să ies din camera şi Vitea să intre şi spune, nu te sili că Serghei nu mai este", a spus mama eroului Serghei Andreev, Valentina Andreev.
Eugenia Şeremet îşi aminteşte cu nostalgie de cei 25 de ani petrecuţi alături de soţul său. În acest an, ei ar fi jucat nunta de aur.
"A dispărut la 27 iunie, mă gândeam că s-ar fi putut întâmpla ceva groaznic, dar nu vroiam să cred. Am suportat cu mare greu, dar totdeauna până astăzi încă se simte în familie", a spus Eugenia Şeremet.
La inaugurare au fost prezenţi şi camarazii de luptă ai celor doi eroi căzuţi la datorie. Ei retrăiesc şi acum momentele de groază trăite împreună.
"Sergiu Andreev, el săracu după cum ţin minte şi îmi povestesc camarazii, când el a venit din luptă şi a ieşit cu organele în mână, a ieşit la poziţie şi băieţii deja l-au dus la spital", a spus ofiţerul în rezervă Valeriu Bujor.
"Sunt eroi adevăraţi ai neamului Sergiu Andreev avea o vârstă de 21 de ani, a devenit primul cavaler a ordinului Republicii la 21 de ani, post-mortem", a spus preşedintele Asociaţiei Obşteşti "Credinţă Patriei", Ghenadie Cosovan.
"Au rămas în memorie ca eroi adevăraţi, ca persoane cu un simţ al responsabilităţii şi un devotament faţă de patrie, faţă de tot ceea ce au fost", a spus directorul gimnaziului "Sergiu Andreev", Galina Gherelea.
Acum 13 ani, gimnaziul din localitate a fost redenumit în cinstea lui Serghei Andreev, iar strada centrală din sat va purta denumirea Ovidiu Şeremet.
Social
- Căsătorii la un monument funerar. Ce reprezintă de fapt Poarta Sărutului
- Guvernul a decis edificarea monumentelor în memoria victimelor Holocaustului şi a ostașilor căzuți în războiul din Afganistan
- Aniversare într-o unitate de carabinieri! Cum a fost marcată sărbătoarea
- Spitalul Clinic Municipal din Bălţi riscă să intre în incapacitate de plată
- Weekend ca-n filme! Cele mai tari blockbustere şi eroi neînfricaţi, doar la CANAL3
- VESTE BUNĂ! Veteranii războiului de la Nistru vor beneficia de o protecţie socială mai mare