Atacurile cibernetice ameninţă EUROPA. În mai, mii de calculatoare din 150 de ţări, afectate de virusul "WannaCry"
Atacurile cibernetice reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi puterii Europei. Avertizarea vine din partea publicaţiei spaniole El Pais, care a menţionat că în urmă cu zece ani Estonia a fost victima primului atac informatic, iar în prezent acestea au loc trimestrial.
O dovadă că pericolul este foarte mare o reprezintă Ucraina unde, de patru ani, hackeri provoacă deconectarea rețelei electrice, sistează accesul la internet sau blochează pagini oficiale și rețele de telefonie.
Occidentul susţine că atacurile din ţara vecină sunt, cel mai probabil, comise de Rusia. Moscova este acuzată şi de faptul că, prin intermediul hackerilor, s-a implicat în alegerile din Statele Unite şi Franţa.
Iar acum şi Germania este îngrijorată înainte de scrutinul din septembrie. În data de 12 mai, aproximativ 300 de mii de calculatoare din peste 150 de ţări au fost afectate de virusul "WannaCry".