Candu: Până sâmbătă ne propunem să finalizăm şedinţele plenare ale Parlamentului. Avem proiecte interesante
Şedinţele plenare ale Parlamentului din această sesiune vor fi încheiate în această săptămână. Anunţul a fost făcut de şeful Legislativului, Andrian Candu, care a menţionat că se vor depune eforturi în acest sens, plenul având o agendă cu multe proiecte interesante.
"Biroul Permanent al Parlamentului a decis că Legislativul se va întruni, în această săptămână, joi și vineri în ședințe plenare, iar dacă va fi necesar, și sâmbăta. Un proiect important care urmează a fi aprobat în această săptămână este cel al sistemului misxt electoral. Astăzi au loc și ultimele dezbateri pe marginea proiectului de lege, în ședința Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament. Discuțiile vor începe la ora 16:00. Un alt proiect important este legat de reforma Guvernului şi proiecte legate de domeniul energetic, proiectul privind introducerea tichetelor de masă, ordinea de zi este una plină de proiecte interesante", a precizat preşedintele Parlamentului.
Totodată, Andrian Candu a declarat că, mâine, pe ordinea de zi este inclus şi subiectul privind examenele de BAC: "Trebuie să vedem care sunt probleme în domeniul educaţiei, cele legate de examenele de BAC şi să venim cu soluţii. Până sâmbătă ne propunem să finalizăm şedinţele plenare ale Parlamentului".
PUBLIKA.MD aminteşte că, sesiunea de toamnă 2017 a Parlamentului va începe pe data de 4 septembrie. Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat o dispoziție în acest sens.
Prin urmare, deputații vor reveni la activitatea lor în comisii, fracțiuni, precum și în teritoriu cu cetățenii.
- Andrian Candu s-a întâlnit cu șeful misiunii FMI, Ben Kelmanson (FOTO)
- Andrian Candu a discutat cu membrii Asociației Investitorilor Străini despre dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova
- Andrian Candu, despre referendumul din septembrie: Să aşteptăm decizia Curţii Constituţionale
- Uniunea Europeană a anunţat că va monitoriza implementarea reformei electorale în Moldova