Mergi în vacanţă pe litoralul românesc? În ce localuri să NU mănânci
Preşedintele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) din România, Geronimo Brănescu, spune că litoralul românesc este sigur din punct de vedere al siguranţei alimentare, recomandând consumatorilor să cumpere produse din unităţi înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar, şi nu de la colţuri de stradă. Totodată, el recomandă să nu lase produsele prea mult la soare, scrie Digi24.ro.
"Litoralul românesc este sigur din punct de vedere al siguranţei alimentare. Sigur, lucrurile sunt perfectibile, nimic nu e perfect, dar în fiecare an încercăm să fim mai buni. Sfatul pentru consumatori este să îşi achiziţioneze produsele din unităţi înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar, să nu se bucure la chilipiruri, să nu se bucure la produsele "pseudo tradiţionale", care se regăsesc la tot felul de colţuri de stradă sau pe mai ştiu eu unde, de-a lungul traseelor turistice sau şosele, să nu îşi ţină produsele, indiferent că vorbim despre cei care se deplasează la mare pe malul Mării Negre sau în alte zone cu potenţial turistic, să nu îşi lase produsele un timp îndelungat sub influenţa razelor de soare", a transmis, miercuri, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, el mai recomandă să nu fie cumpărate cantităţi mari, iar dacă un produs este început atunci este indicat să fie consumat până la capăt.
"Acum sunt peste tot magazine alimentare de unde pot fi achiziţionate, sunt numeroase, să nu ia cantităţi mari. Odată început un produs, este indicat să fie consumat până la capăt. Nu este indicată reambalarea produselor, nu este indicat contactul acestora cu alte categorii de produse... norme generale, care se cer a fi respectate în primul rând pentru binele nostru. De asemenea, în condiţiile în care sesizează neconformităţi, ei le pot comunica şi cu maximă promptitudine le identificăm şi bineînţeles că le şi rezolvăm", a mai spus Geronimo Brănescu.
- Tu ce mănânci la serviciu? Obiceiurile alimentare au un impact major asupra sănătății
- INADMISIBIL. O fostă vânzătoare dintr-un supermarket, OBLIGATĂ să pună etichete false pe bucate alterate (AUDIO)
- A mâncat 72 de hotdogi în 10 minute. Cine este campionul supranumit "Fălci" (VIDEO)
- Secrete din restaurantele moldoveneşti. Cum eşti minţit fără să îţi dai seama (VIDEO)
- STUDIU: Femeile cu bulimie reacționează în mod diferit la mâncare în perioadele de stres
- China: 1,50 dolari pentru o jumătate de oră de somn în hotelurile-capsulă. Ce oraşe beneficiază de acest serviciu