ALARMANT! Părinţii din Moldova nu-şi vaccinează copii din motive RELIGIOASE şi convingeri personale
Tot mai puţini părinţi îşi vaccinează copiii. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, în ultimii opt ani rata imunizării a scăzut mai mult de cinci la sută, iar acoperirea vaccinală a populaţiei fiind sub 90 de procente.
Autorităţile spun că părinţii refuză să meargă la doctor din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli cum sunt rujeola, rubeola sau oreionul.
Victoria Ţisari are 29 de ani şi este mamă a doi copii. Femeia spune că ambii micuţi au fost vaccinaţi doar la maternitate. A renunţat la imunizare pentru că nu are încredere în calitatea acestora.
"Nimeni din medici nu poate să îmi garanteze 100 de procente că nu vom avea careva urmări, complicaţii, dar totodată eu mă semnez că e sub răspunderea mea, dar nu pot răspunde pentru copilul meu, pentru că nu ştiu la ce să mă aştept de la acest vaccin", a spus Victoria Ţisari.
Femeia susţine că este conştientă de riscul la care îşi expune bebeluşii. Ea spune că ar vaccina copiii dacă în instituţiile medicale s-ar respecta anumite condiţii.
"Sunt gata să-mi vaccinez copilul dacă această vaccină va fi calitativă, dacă medicul mă va informa corect, dacă voi şti că acest medic este unul calificat şi nu tratează totul cu verde de briliant şi dacă voi vedea că aceste vaccine sunt păstrate corespunzător", a mai declarat Victoria Ţisari.
Nu doar această mamă a refuzat să-şi vaccineze copiii. Sub 90 la sută din populaţia ţării noastre se vaccinează conform calendarului de imunizare.
"88,5 pentru Difterie tetanus la un an de zile. Fiecare al 10-lea copil nu este vaccinat. Acelaşi lucru se întâmplă pentru polio, acelaşi lucru se întâmplă pentru rujeolă, rubeolă, orion. La fel tuse convulsivă, infecţie Hib", a spus specialistul CNSP, Nicolae Furtună.
Specialiştii bat alarma pentru că în ţările vecine, au fost depistate focare de rujeolă, iar boala ar putea afecta şi ţara noastră. Peste Prut, epidemia a depăşit 8.000 de pacienti infectaţi, iar 31 de persoane, inclusiv 26 de minori, au murit pe parcursul unui an.
"Situaţia din Transnistria este una gravă în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală. Dacă un caz de rujeolă din regiunea Odesa ajunge în Transnistria, deci noi o aducem şi în ţară", a declarat specialistul CNSP, Nicolae Furtună.
În ultimul an în ţara noastră a crescut morbiditatea din cauza tusei convulsive. Medicii susţin că nevaccinarea copiilor ar putea avea urmări grave la maturitate.
"Copiii care nu au primit vaccinurile, sunt supuşi riscului de a face aceste maladii, care pot decurge cu complicaţii grave şi foarte grave. Pot să se molipsească alţi copii. Sunt consecinţe: chiar paralizie, sunt invalizi, infertilitate", a avertizat medicul de familie, Tamara Dutcă.
"Am citit într-adevăr copiii se pot molipsi de vreun virus şi asta mai departe se poate dezvolta într-o boală gravă. De asta suntem pentru."
"Eu sunt pro vaccinare, ca copiii să nu facă o astfel de boală, să se îmbolnăvească ca să fie şi mai grav. Sunt reacţii adverse, dar se suportă două-trei zile, nu este o problemă."
În total, în calendarul naţional de imunizare sunt incluse 10 tipuri de vaccinuri obligatorii pentru 12 infecţii imuno-dirijabile.
Vaccinurile sunt aduse din SUA, Franța, Belgia și alte țări.
- Numărul îmbolnăvirilor de rujeolă, în creştere în Odesa: 19 oameni au fost internaţi
- AMENZI DE MII DE EURO! Germania ia măsuri aspre împotriva părinților care nu își vaccinează copiii
- Rujeola a făcut prima victimă în Italia. Un copil de 6 ani a murit
- România: Rujeola a făcut încă o victimă
- ATENȚIE! Epidemie de rujeolă în Europa. 35 de persoane au murit în ultimele 12 luni
- Mai puţini părinţi îşi vaccinează copiii: Refuză să meargă la doctor din motive religioase