METEO 21 iulie: Temperaturi caniculare şi fără pic de ploaie. Câte grade vor indica termometrele
Vreme frumoasă prognozează meteorologii pentru astăzi. Temperatura maximă a aerului va ajunge până la 35 de grade Celsius. Cerul va fi senin,nu sunt aşteptate ploi.
La Briceni şi Soroca, se vor înregistra 30 de grade Celsius, iar la Bălţi va fi cu un grad mai mult. La Orhei termometrele vor indica 32 de grade. La Chişinău şi Tiraspol sunt prognozate 33 de grade, iar la Leova cu un grad mai mult. La Comrat şi Cahul mercurul din termometre va urca până la 35 de grade Celsius.
În următoarele zile vremea va fi toridă. În Capitală, maximele termice vor indica, ziua, până la 37 de grade Celsius, iar noaptea vor fi până la 19 grade.
Pe litoral vremea va fi frumoasă. La Barcelona se vor înregistra 27 de grade, iar la Constanța va fi cu un grad mai mult. La Odesa și Varna vor fi 30 de grade, iar la Budva termometrele vor indica 33 de grade.
În staţiunea Antalya din Turcia sunt prognozate până la 34 de grade Celsius, iar la Nisa - 28 de grade. La Salonic sunt aşteptate 32 de grade, iar pe litoralul egiptean sunt anunţate maxime de 38 de grade.