Repetiție inedită înaintea Supercupei Europei. Manchester United s-a impus în fața lui Real Madrid într-un meci amical
Repetiţie inedită înaintea Supercupei Europei! Real Madrid şi Manchester United s-au aflat față în față într-un meci amical din cadrul seriei ”International Champions Cup” din Statele Unite.
Manchester United a smuls victoria în seria loviturilor de departajare. În timpul regulamentar scorul a fost de 1-1. Lingard a deschis scorul la finalul primei reprize, după o fază creată de Martial. Francezul s-a distrat îndelung cu apărarea madrilenă și i-a pasat colegului, care a pus latul din 2 metri.
După pauză, cei doi antrenori - Zinedine Zidane și Jose Mourinho - au schimbat toți jucătorii, rulând lotul, iar spaniolii au egalat în minutul 69, prin Casemiro, care a marcat din penalty.
Manchester United a căștigat seria loviturilor de departajare cu scorul de 2-1 deși fiecare formație a executat câte 5 penalty-uri. Mhitarian și Blind au marcat pentru formaţia engleză, în timp ce doar Quezada a înscris pentru cea spaniolă.
Manchester United şi Real Madrid se vor mai întâlni în curând într-un meci cu trofeul pe masă. Cele două formaţii se vor bate pentru Supercupa Europei pe 8 august în capitala Macedoniei, Skopje.
Partida va fi transmisă în direct pe Prime cu începere de la ora 21:45.
- Cel mai scump transfer din toate timpurile! Real Madrid va primi o ofertă de 180 MILIOANE DE EURO pentru Cristiano Ronaldo
- Forbes: TOP 5 cele mai valoroase cluburi de fotbal din lume
- Theo Hernandez a fost prezentat oficial de Real Madrid
- Manchester United a câștigat derby-ul cu rivala Manchester City din cadrul International Champions Cup
- Superduelul Real Madrid - Manchester United, pe 8 august, la PRIME TV