Cauza teribilului accident din Ungaria, soldat cu trei români morţi şi alţi şase răniţi
Şoferul microbuzului implicat în accidentul grav din Ungaria, în urma căruia trei români au murit şi alţi şase au fost grav răniţi, ar fi adormit la volan, iar autovehiculul a ieşit de pe carosabil şi a lovit din spate un TIR parcat într-o zonă de odihnă. Este concluzia reprezentanţilor Căpităniei de Poliţie Hajdu Bihar, judeţ pe raza căruia s-a produs accidentul rutier, relatează News.ro, potrivit Digi24.ro.
În microbuz se aflau în total nouă persoane, respectiv două femei şi şapte bărbaţi, iar în urma accidentului un bărbat în vârstă de 28 de ani şi ambele femei, în vârstă de 41 şi 52 ani, au murit pe loc.
Potrivit poliţiştilor ungari, atât pasagerii, cât şi şoferul microbuzului sunt cetăţeni români care se întorceau în România din Marea Britanie.
Cercetările în acest caz nu sunt încă încheiate şi poliţiştii din Ungaria continuă verificările, urmând a stabili cu exactitate dacă şoferul microbuzului este vinovat de producerea acestui accident.
În accidentul petrecut marţi dimineaţă în Ungaria, alte şase persoane au fost rănite, două fiind în stare critică, internate la spitalul din Debreţin.
O echipă mobilă împreună cu şeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgenţă la locul accidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar.
Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.
ROMÂNIA - UE
- ACCIDENT GRAV la Gura Galbenei! Imagini ŞOCANTE după IMPACTUL MORTAL (MARTOR OCULAR)
- Un şofer din Capitală a provocat un ACCIDENT RUTIER şi a fugit de la faţa locului
- ACCIDENT GROAZNIC. Tată şi fiu morţi, după ce o cisternă cu azot s-a ciocnit de 2 maşini
- ACCIDENT ÎNFIORĂTOR în raionul Criuleni: Doi salvatori morţi şi o femeie în stare gravă la spital
- Somnolenţa poate provoaca tragedii. Doar în 2017, cinci oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere
- ACCIDENT grav! Un copil de patru ani a murit, iar părinţii şi două surori ale acestuia au fost răniţi într-un accident