La 21 iulie s-au împlinit 25 de ani de la semnarea la Moscova de către preşedintele de atunci al Republicii Moldova şi cel al Federaţiei Ruse a "Acordului cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”.

Evaluarea în retrospectivă a importanţei politice a acestui act este una de netăgăduit: el a pus capăt unei confruntări armate şi vărsărilor de sânge, făcând astfel să prevaleze viaţa oamenilor simpli de pe cele două maluri ale Nistrului. Aducând omagiul nostru profund tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în lupta pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, dar şi tuturor celor care au rămas în viaţă în urma ostilităţilor de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992, de la înălţimea zilelor de azi putem înţelege şi mai bine preţul pe care a trebuit să-l plătim pentru libertatea noastră şi pentru ca pacea şi liniştea să revină din nou pe pământul nostru şi în casele noastre. Acesta este cel mai valoros învățământ pe care l-am tras din evenimentele tragice pe care le-am trăit în 1992.

În acelaşi timp, suntem nevoiţi să recunoaştem cu regret faptul că multe alte obiective importante fixate în Acordul din 1992 aşa şi au rămas literă moartă. Cea mai tristă constatare în acest sens este faptul că ţara noastră este nevoită să se confrunte în continuare cu un conflict secesionist care constituie un obstacol serios în dezvoltarea de mai departe a societăţii noastre, generând, totodată, o mulţime de probleme şi dificultăţi pentru oamenii simpli de pe ambele maluri ale Nistrului. Eforturile întreprinse pe parcursul acestui sfert de veac care s-a scurs în vederea reglementării paşnice a acestui conflict în cadrul diferitor formate de negocieri în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi a alegerii libere a căii sale de dezvoltare, nu au dat rezultatele scontate. Or, cauza principală a acestui eşec politic trebuie căutată, în primul rând, în interesele geopolitice şi stereotipurile istorice ale Federaţiei Ruse care, după toate aparenţele, se află în continuare într-un proces de căutare a unui model civilizat de aşi construi relaţiile cu Republica Moldova în baza respectului reciproc, neamestecului în treburile interne şi a altor principii fundamentale ale dreptului internaţional general recunoscute.

Noi apreciem contribuţia pozitivă a operaţiunii de menţinere a păcii desfăşurată pe Nistru la sfârşitul lunii iulie 1992, în care contingentul militar al Federaţiei Ruse a jucat un rol hotărâtor, la separarea forţelor beligerante, la respectarea regimului de încetare a focului şi la menţinerea păcii şi liniştii relative în Zona de securitate. Cu timpul, însă, am fost nevoiţi să constatăm faptul că această operaţiune aşa şi nu a reuşit să asigure demilitarizarea completă a Zonei de securitate şi eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulaţiei libere a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, aşa după cum era prevăzut în Acordul moldo-rus din 1992. Mai mult decât atât, operaţiunea de menţinere a păcii în cauză, ridicată de către unii în slăvi, s-a transformat într-un factor de conservare a conflictului transnistrean, or, atitudinea părtinitoare şi simpatiile pacificatorilor ruşi faţă de regimul secesionist de la Tiraspol sunt absolut evidente. Anume de aceea, autorităţile moldoveneşti au început să ceară de mai mult timp, în mod legitim şi firesc, transformarea acestei operaţiuni într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional, având ferma convingere că acest fapt va contribui la întărirea încrederii şi la crearea unei atmosfere mai favorabile pentru desfăşurarea procesului de negocieri privind identificarea unei soluţii viabile pentru problema transnistreană. Or, după cum se vede bine, vocea legitimă a Chişinăului nu a fost auzită, ca să nu zicem ignorată.

În acelaşi context, suntem nevoiţi să ne amintim, cu amărăciune, încă de o prevedere importantă a Acordului din 1992 şi anume de cea care ţine de angajamentul forţelor militare ale Federaţiei Ruse (fostei Armate a 14-a ruse dislocate în regiune) de a respecta cu stricteţe principiul neutralităţii în raport cu cele două părţi aflate în conflict. Despre ce fel de neutralitate se poate vorbi, când noi toți vedem cum în ultimul timp trupele ruse din Transnistria desfășoară exerciții militare în comun cu structurile de forţă ale regimului de la Tiraspol, inclusiv cu forțarea râului Nistru. Mai mult decât atât, conducerea Federaţiei Ruse şi-a asumat angajamentul de a negocia cu Republica Moldova un acord privind statutul, modul şi termenele de retragere a formaţiunilor sale militare de pe teritoriul Republicii Moldova. Acordul respectiv, care a fost negociat timp de doi ani şi semnat la 21 octombrie 1994, a rămas, de asemenea, literă moartă din cauza refuzului părţii ruse de a-l pune în vigoare.

În rezultatul unor eforturi politico-diplomatice concertate, în cadrul summit-ului OSCE şi celui al statelor-parţi la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa, care s-au desfăşurat la Istanbul la 18-19 noiembrie 1999, s-a reuşit adoptarea unor decizii pertinente privind angajamentul Federaţiei Ruse de a-şi retrage trupele sale şi muniţiile de pe teritoriul Republicii Moldova, angajamentul, care aşa după cum este bine cunoscut, a fost, de asemenea, dat uitării de către această ţară. În pofida acestor circumstanţe nefavorabile, autorităţile moldoveneşti au pledat şi vor pleda în continuare în mod consecvent pentru retragerea trupelor ruse şi a muniţiilor aflate ilegal pe teritoriul ţării noastre, cu încălcarea prevederilor Constituției Republicii Moldova şi a principiilor fundamentale de drept internaţional general acceptate. În aceste circumstanţe, răsună de-a dreptul bizar pretenţiile Federaţiei Ruse de a fi mediator imparţial şi garant al respectării înţelegerilor convenite în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, având în vedere refuzul acesteia de a-şi onora propriile sale angajamente.

În acelaşi fel sunt percepute şi intenţiile Federaţiei Ruse de a marca solemn aniversarea a 25 de ani de la desfăşurarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii. Or, în lipsa unui plan de manifestaţii comune prilejuite de acest eveniment, desfășurarea unor astfel de acţiuni în mod unilateral este de natură să prejudicieze relaţiile dintre cele două ţări, pe care Republica Moldova le doreşte să fie prieteneşti şi de respect reciproc. Astfel de acţiuni "de sărbătoare”, spiritul neprietenesc al cărora se face bine simţit, ar putea afecta în sens negativ şi desfăşurarea de mai departe a procesului de negocieri privind soluţionarea paşnică a problemei transnistrene în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria.

În lumina celor expuse, trebuie să recunoaștem faptul că pentru noi aniversarea a 25 de ani de la sfârșitul evenimentelor tragice din anul 1992 de pe Nistru constituie mai degrabă o „sărbătoare cu lacrimi în ochi”, aşa după cum se spune într-un cântec devenit celebru. Credem că ar trebui să le dăm dreptate celora care consideră că pentru marcarea acestui eveniment mai potrivit ar fi să coborâm drapelele în bernă.