Di Grassi, campionul mondial la Formula E
Brazilianul Lucas Di Grassi este noul campion mondial la Formula E, competiţie destinată mașinilor sută la sută electrice.
După 12 curse disputate pilotul echipei Audi Sport a acumulat 181 de puncte. În clasamentul final el l-a devansat cu 24 de puncte pe fostul deţinător al titlului, elvețianul Sebastian Buemi.
În ultima etapă, desfăşurată în oraşul canadian Montreal, Di Grassi s-a clasat pe locul 7, în timp ce Buemi a fost al 11-ea.
Cursa a fost câştigată de francezul Jean-Eric Vergne care a terminat sezonul pe poziţia a cincea.
"Uimitor! Mai bine nici nu putea să fie. Un vis a devenit realitate. Sunt foarte fericit pentru echipă, colegii noștri şi pentru mine. Am meritat acest succes." a spus Lucas Di Grassi, pilot Audi Sport
Di Grassi, originar din Sao Paulo, este cel care s-a impus în prima cursă din istoria Formulei E, în septembrie 2014 la Beijing.