Cine este Dmitri Rogozin, declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova
Dmitri Rogozin, actualul vicepremier al Rusiei, a luptat de partea separatiștilor în războiul din Transnistria din 1992. Rogozin recunoaşte acest lucru în cartea sa, "Vrag Naroda", publicată în 2008. Tot acolo, politicianul radical îi numește fasciști pe moldovenii și românii care au luptat împotriva separatiștilor proruși. Din 2012, Rogozin este reprezentant special al preşedintelui rus Vladimir Putin privind problema transnistreană.
Dmitri Rogozin povestește în cartea sa că a ajuns pentru prima dată în stânga Nistrului în mai 1992, după care s-a întors la Moscova și a racolat voluntari dornici să participe la război. În iunie, acesta a revenit cu un detașament de combatanţi ruși și ucraineni, care a luptat pe traseul Dubăsari-Râbnița. Acolo, l-a cunoscut pe generalul Alexandr Lebedi, comandantul armatei a 14-a a fostei Uniuni Sovietice, care, potrivit lui, a avut un rol crucial în războiul de la Nistru. Rogozin îi numeşte pe separatiștii proruși din stânga Nistrului un popor glorios și acuză comunitatea internaţională că nu recunoaşte Republica Moldovenească Nistreană. Totodată, Rogozin cere ca regiunea separatistă să revină fără întârziere în componența Federaţiei Ruse. Pentru opiniile expuse în cartea sa de memorii, Rogozin a fost numit fascist de către mai mulți jurnaliști din Rusia.
De asemenea, Dmitri Rogozin este cunoscut pentru limbajul licenţios, dar şi mai multe ameninţări pe care le-a făcut la adresa Republicii Moldova şi a României. Cele mai recente sunt de acum câteva zile, când vicepremierul rus urma să ajungă la Chişinău pentru sărbătoarea din regiunea transnistreană organizată cu ocazia a 25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii la Nistru. Atunci, avionul în care se afla politicianul a făcut cale întoarsă după ce autoritățile aeronautice de la Bucureşti au interzis aeronavei ruseşti să survoleze spațiul aerian al României.
Reacţia lui Rogozin nu s-a lăsat aşteptată. El a scris pe pagina sa de Twitter că autorităţile de la Bucureşti au pus în pericol viaţa pasagerilor. Rogozin şi-a încheiat postarea cu ameninţarea: "Aşteptaţi răspuns, nemernicilor!"
Vicepremierul rus a continuat ameninţările la adresa autorităţilor de la Chişinău, dar şi a celor din România, în cadrul unui interviu pentru un post rusesc de televiziune:
"Profitând de situaţie, vreau să spun că, dacă măcar un singur fir de păr al unui cetăţean rus va fi atins, răspunsul va fi foarte dur."
În toamna anului 2013, în cadrul unui briefing de presă la Chişinău, Rogozin a venit cu avertismente la adresa ţării noastre. Cu câteva luni înainte ca Moldova să semneze Acordul de Asociere cu UE, el a atenţionat ţara noastră, declarând: "nu uitaţi că vine iarna, sper că nu veţi îngheţa".
"Energetica este importantă, mai ales când vine frigul, iarna. Sperăm că nu veţi îngheţa", a menţionat oficialul.
Dmitri Rogozin este vicepremierul Rusiei din anul 2011. Anterior, el a fost reprezentant permanent al țării sale la NATO. Politicianul este un susținător aprig al conducerii de la Tiraspol.
- Pavel Filip: Decizia de a-l declara pe Rogozin persona non grata, luată pentru a proteja cetățenii și țara
- Candu, despre decizia de a-l declara pe Rogozin persona non grata în Moldova: E un răspuns la ofensele aduse la adresa ţării
- Andrian Candu: Republica Moldova nu va sta în genunchi în fața niciunui stat