Suflatul în lumânările de pe tort, PERICULOS. Sute de bacterii sunt transportate din cavitatea bucală pe prăjitură
Un studiu efectuat la Universitatea Clemson arartă cât de periculos este suflatul în lumânările de pe tort la zilele de naștere. Astfel, acest gest duce la creșterea cu 1400% a numărului de bacterii de pe tort, scrie libertatea.ro
Testele preliminare ale suflării au indicat faptul că bioaerozolii din respirația umană expulzați din gură pot fi o sursă de bacterii transferate pe suprafața tortului. Pentru a testa transferul aerosolului în tort, un strat de glazură a fost distribuit uniform pe o folie, apoi au fost montate lumânările.
După ce au consumat pizza, subiecții pe baza cărora s-a făcut testul, au fost rugați să stingă lumânările prin suflare. Eșantioanele de răcire au fost recuperate steril, apoi s-a făcut determinarea nivelul contaminării bacteriene. Suflarea lumânărilor deasupra suprafetei glazurate a dus la o creștere cu 1400% a numărului de bacterii în comparație cu glazura peste care nu s-a suflat.
În urma suflării în lumânări transferul de bacterii și alte microorganisme din tractul respirator al persoanei care suflă pe alimentele consumate de alții este foarte probabil.
Paul Dawson, profesor de siguranță alimentară la Universitatea Clemson și unul dintre autorii studiului, spune totuși că rezultatul acesta nu înseamnă neaparat că petrecerile aniversare ar trebui private de celebrul tort. „Nu este o preocupare mare de sănătate din punctul meu de vedere. Trebuie interpretată așa, dacă ați făcut acest lucru de 100.000 de ori, atunci șansa de a vă îmbolnăvi ar fi probabil foarte mică. Gurile noastre sunt pline de bacterii, cele mai multe dintre acestea nu sunt dăunătoare. Dacă prăjiturile pentru ziua de naștere ar contribui în mod semnificativ la răspândirea bolilor mortale, ar fi evident, având în vedere omniprezența practicii”, explică Dawson.
El spune că ar evita, totuși să consume tortul, dacă persoana care a suflat în lumânări a fost bolnav recent, dar asta este până la urmă un lucru de bun simț.