Încă un dosar penal pe numele funcţionarilor de la Primărie. Ce acuzaţii li se adus angajaţilor
Procuratura s-a autosesizat în baza materialelor apărute recent în presă, potrivit cărora, administraţia publică locală a alocat 2,2 milioane de lei pentru reparaţia grădiniţei nr. 50 din sectorul Râşcani al Capitalei, în vederea creării condiţiilor unei şcoli pentru copiii cu dizabilităţi, iar o organizaţie neguvernamentală, amplasată în incinta respectivei grădiniţe, refuză să elibereze sediul primit în locaţiune în baza unui contract încheiat cu Primăria încă în anul 2001.
Pentru a verifica toate circumstanţele cazului, Procuratura a iniţiat un proces penal, investigaţiile relevând că, deşi, încă pe 3 ianuarie 2012 expirase termenul contractului de locaţiune. Nici pînă în prezent, factorii de decizie ai Primăriei Capitalei nu au făcut nimic pentru a elibera spaţiului ocupat ilegal de Fundaţia "Ecoul Cernobîlului".
Ca urmare a intervenţiei, administraţia publică locală şi-a revendicat, la începutul acestei săptămâni, drepturile asupra imobilului, fiind asigurată integritatea şi paza sediului respectiv, Fundaţiei fiindu-i acordat termen pentru ridicarea bunurilor.
Prin urmare, în rezultatul abaterilor grave constatate, Procuratura municipiului Chişinău a pornit o cauză penală pentru neglijenţă în serviciu.
În procesul investigaţiilor s-a mai stabilit că, în anul 1997, Fundaţia "Ecoul Cernobîlului" a mai primit în locaţiune de la Primărie un spaţiu nelocativ cu o suprafaţă totală de 175 m.p. pe str. Florilor din sectorul Rîşcani pentru amplasarea oficiului.
Peste cinci ani, preşedinta Fundaţiei a privatizat încăperea, pe care, în anul 2010 a donat-o fiului său.
- Valerian Mânzat şi-a aflat sentinţa în cel de-al doilea dosar penal. Va plăti o amendă de peste 3.600 de euro
- Raiderul nr. 1 din CSI, Veaceslav Platon, figurează într-un nou dosar penal. Ar fi încercat să mituiască doi gardieni
- Consilierul raional din Rezina, Serghei Bagrin, infirmă că ar fi cercetat penal într-un dosar de evaziune fiscală
- Primarul de Băcioi şi cinci angajaţi sunt cercetaţi penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu
- Fostul magistrat Mihail Ciugureanu va fi cercetat penal pentru decizii ilegale şi abuz în serviciu
- Percheziții de amploare la mai multe adrese din Capitală. Consilierul municipal Oleg Oniscenco, implicat