Noi detalii în cazul accidentului de la Peresecina: Trei dintre pasagerii microbuzului răsturant rămân internați
Un microbuz de pe linia Chişinău-Orhei s-a răsturnat aseară în satul Peresecina, după ce a fost lovit frontal de un automobil. În urma impactului, cel puţin 12 pasageri din microbuz au fost transportaţi la Spitalul raional din Orhei cu diferite traumatisme. Trei dintre răniţi încă mai sunt internaţi. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă de pompieri pentru a curăţa carosabilul de combustibil.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17:00. Potrivit poliţiei, vinovat s-ar face şoferul autoturismului care a ieşit la depăşire fără să se asigure. Printre cei care au avut de suferit este şi o femeie însărcinată, care se află acum sub supravegherea medicilor.
"Internaţi au fost patru pacienţi cu traumatisme asociate, traumatisme cranio-cerebrale închise, comoţii cerebrale, fracturi de coaste de gravitate medie", a afirmat traumatologul Spitalului raional Orhei, Aurel Moraru.
Şoferul care a provocat accidentul este originar din satul Peresecina.
"Am înţeles că are mâna ruptă, dar nu l-am văzut".
"Aici la faţa locului, erau toţi însângeraţi şi îi ştergea medicii de la ambulanţă de sânge, niciunul nu şi-a pierdut viaţa, dar erau înspăimântaţi şi însângeraţi".
Localnicii spun că le este frică pentru propria viaţă, întrucât pe acest traseu au loc deseori accidente.
"Acum nu demult a mai murit cineva aici pe acest traseu, acum iar, cât se poate".
În total, în microbuz se aflau 20 de pasageri, printre ei nu erau copii.
- ACCIDENT GROAZNIC în raionul Floreşti: Trei persoane, printre care şi un minor, RĂNITE GRAV (FOTO)
- Accident grav în Turcia. 26 de oameni au fost răniți după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat
- Accident fatal în Taraclia: Un bărbat de 55 de ani a murit, o fetiţă de trei ani, în comă
- CARNAGIU în tunel! Sunt ZECI DE MORŢI şi RĂNIŢI, între care şi copii (FOTO/VIDEO)
- TERIBILUL accident de la Băcioi: Fiica celor doi soți decedați s-a stins din viață
- GRAV ACCIDENT la Peresecina. 12 persoane, rănite (GALERIE FOTO/VIDEO)