Meteorologii au emis COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC în toată ţara!
După mult soare, vremea se răcoreste. Meteorologii au emis pentru astăzi și mâine cod galben vânt puternic. Avertismentul este valabil, în special, pentru prima jumătate a acestei zile şi noaptea de luni spre marţi.
În această perioadă, vântul va sufla în rafale cu o viteză de până la 65 de kilometri pe oră.
Potrivit specialiștilor, vântul ar putea rupe crengi și întrerupe temporar curentul electric. De aceea, oamenii sunt îndemnaţi să nu treacă pe sub copaci şi să ocolească firele electrice căzute.
În unele regiuni sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice.
În raioanele din nordul țării sunt prognozate maxime de până la 23 de grade, iar în cele de sud - de până la 28 de grade Celsius.
În Capitală vor fi de până la 26 de grade Celsius.
"Vom avea o zi puțin mai frumoasă din punct de vedere ale intensificărilor pentru astăzi și noapte care urmează. Izolat vor cădea ploi. Ne bucurăm de vreme puțin mai rece doar pentru ziua de astăzi și mâine, însă începând cu miercuri temperaturile iarăși, vine un val de aer cald de pe continentul african și temperaturile vor crește destul de bine", a declarat meteorologul Natalia Golub.
RISCURI:
- sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
- se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
- este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii;
- în plantaţiile pomicole este posibilă căderea fructelor.
SE RECOMANDĂ:
- evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
- ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
- evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
- legarea viţei de vie pentru evitarea ruperii coardelor;
- folosirea suporturilor pentru pomii fructiferi;
- muşuroirea în termeni optimi la porumb;
- evitarea folosirii focului deschis.
- VIN FURTUNILE peste România! Meteorologii au emis Cod Galben de averse şi descărcări electrice
- COD GALBEN de ploi puternice. Primele consecințe s-au înregistrat deja în nordul țării
- AVERTISMENT METEO! Cod Galben de secetă pentru toată ţara
- Furtuni puternice în România. Sinaia, inundată de ploi (VIDEO)
- România, lovită de furtuni puternice. Zeci de persoane rănite, copaci doborâţi şi maşini avariate
- Avertizare METEO: COD GALBEN de furtuni puternice, vijelii și grindină