Bărbatul care a ucis o persoană și a rănit altele 13 intrând cu mașina într-o pizzerie a avut supradoză de medicamente
Bărbatul care a intrat cu automobilul într-o pizzerie luni seară în regiunea pariziană ucigând o adolescentă și rănind 13 persoane a luat o cantitate mare de medicamente și autoritățile resping pentru moment o motivație teroristă.
Șoferul vehiculului a confirmat polițiștilor că "a absorbit o cantitate mare de medicamente", a declarat marți pentru AFP o sursă judiciară.
Într-o țară traumatizată de doi ani de o serie de atentate, procurorul adjunct al orașului Meaux, la est de Paris, a precizat încă de luni seară că exclude "obiectivul terorist" pentru acest act, "în acest stadiu al anchetei".
Bărbatul, născut în 1985, a intrat luni seară la bordul unui vehicul BMW într-o pizzerie din localitatea Sept-Sorts, unde se aflau mulți clienți, mai ales pe terasă, scrie agerpres.ro.
O adolescentă de 12 ani a fost ucisă, cinci persoane — dintre care fratele mai mic în vârstă de trei ani al victimei — grav rănite și altele opt rănite ușor, a anunțat ministrul de interne Gérard Collomb într-un comunicat.
Șoferul nu are antecedente penale și nu era cunoscut serviciilor de informații. El a declarat jandarmilor care l-au arestat că a încercat să se sinucidă duminică, iar luni s-a hotărât să mai încerce o dată.
"Nu există nicio îndoială asupra faptului că (suspectul) a decis în mod voluntar" să comită acest act, a declarat procurorul adjunct Eric Valroger.
O anchetă a fost deschisă pentru omor, tentativă de omor și conducere sub influența produselor stupefiante. Nicio armă sau dispozitiv periculos nu au fost găsite în vehicul.
- Medicamente pentru micii pacienți internaţi la Institutul Oncologic: Banii, donați de angajații procuraturii
- Un nou atentat în vestul Pakistanului. Cel puțin 15 oameni au murit, iar peste 40 au fost răniți
- Turiști străini răniți într-o explozie în Lisabona. Se presupune că ar fi fost cauzată de scurgeri de gaze
- 18 turişti răniţi la Roma după ce autocarul în care călătoreau s-a izbit de un pod feroviar
- Franţa: Un drogat a intrat cu maşina în mulţime. Un copil a murit, iar alţi 12 oameni au fost răniţi