Primarul din Nisa: Oraşele europene au nevoie de mai multe fonduri pentru a îmbunătăţi securitatea
Primarul oraşului francez Nisa, Christian Estrosi, a declarat, vineri, că va avea o discuţie cu omologii săi europeni pentru a vedea cum poate fi îmbunătăţită securitatea, ca urmare a atacurilor teroriste din oraşele catalane Barcelona şi Cambrils, scrie mediafax.
86 de persoane au fost ucise, iar alte 307 au fost rănite acum un an la Nisa, după ce un atacator a intrat cu un camion în mulţime. Autorul atentatului, un tunisian stabilit de mai mulţi ani în Franţa şi care era simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic, a fost împuşcat mortal.
"Sunt convins că viaţa va prevala în faţa morţii şi că vom triumfa contra barbarismului şi a terorii. Este evident că primarii - fie din Berlin, Londra, Paris, Nisa, Barcelona sau Stockholm - sunt primii care se confruntă cu aceste violenţe şi care gestionează aceste zone publice ... dar nu suntem cei care iau parte la marile reforme naţionale şi europene", a spus Christian Estrosi.
Primarul din Nisa a mai precizat că a luat decizia dificilă de a cheltui 30 milioane de euro din bugetul municipalităţii pentru a proteja zonele care sunt potenţiale ţinte privind atacuri cu vehicule.
- 13 persoane, reţinute în Egipt. Plănuiau atacuri împotriva comunităţii creştine din nordul Egiptului
- Atacuri teroriste multiple, comise de membri Stat Islamic la o bază militară din Irak
- Marea Britanie: Cele mai sângeroase atentate teroriste din ultimii ani
- Două atacuri armate s-au produs, în această dimineaţă, în capitala Iranului
- Atac terorist eşuat în gara din Bruxelles. Patru persoane au fost reţinute
- Noi atentate sângeroase în Pakistan, soldate cu 37 de morţi şi peste 100 de răniţi