Statul Islamic A REVENDICAT atacul care a avut loc în oraşul rus Surgut, soldat cu şapte răniţi
Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat, sâmbătă, un atac care s-a petrecut în aceeași zi în oraşul rus Surgut, soldat cu rănirea a şapte persoane şi uciderea agresorului, relatează News.ro, potrivit Digi24.ro.
Un bărbat înarmat cu un cuţit, care se deplasa pe străzile din centrul oraşului Surgut, a atacat trecătorii. A rănit șapte persoane până când forţele de ordine au ajuns la faţa locului, iar atacatorul a fost ucis prin împușcare de o patrulă de poliţie.
Poliţia a anunţat că verifică informaţiile potrivit cărora atacatorul avea probleme psihice. El era un locuitor din Surgut, în vârstă de 23 de ani. Autorităţile ruse au anunţat că pista teroristă nu este privilegiată în investigaţie.
Un dosar penal a fost iniţiat pentru "tentativă de crimă".
Surgut este cel mai mare oraş din provincia Khanti-Mansi, aflată la est de Urali. Localitatea are o populaţie de peste 360.000 de oameni şi este un centru important pentru producţia de petrol şi gaze.
- Atac sângeros în Afganistan. 29 de oameni au murit, în urma unui atentat terorist
- ATAC SINUCIGAŞ în Kabul: Un militar NATO a fost ucis, iar alți șase au fost răniți
- Rusia este mai periculoasă decât Statul Islamic
- Un nou atentat în vestul Pakistanului. Cel puțin 15 oameni au murit, iar peste 40 au fost răniți
- ATAC SÂNGEROS la Surgut! Opt persoane au fost ÎNJUNGHIATE în plină stradă
- Spania: Statul Islamic revendică atacul de la Cambrils