Pregătirile pentru Ziua Independenţei sunt în toi! Membrii ansamblului "Struguraş" îşi pregătesc costumele pentru defilare
O grandioasă paradă a portului popular va fi organizată, în centrul Capitalei, de Ziua Independenţei. Colectivele artistice care vor evolua şi vor defila în haine naţionale, au început deja pregătirile pentru marele eveniment. A mai rămas să fie încheiate lucrările de reabilitare a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru ca oraşul să îmbrace haine de sărbătoare.
"Sărbătoarea va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi la complexul memorial "Eternitate". După care oficiali, oaspeţi ai Capitalei, dar şi zeci de artişti vor veni, aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde va avea loc un concert grandios, care va ţin până aproape de miezul nopţii", a relatat reporterul PUBLIKA TV, Nicoleta Apostol.
Pe scenă din centrul Capitalei vor evolua artişti autohtoni şi de peste hotare, ansamblurile de dansuri "Joc", "Mărțișor", dar și mai multe orchestre. Totodată, meşterii populari își vor expune creațiile în cadrul unui târg, iar 20 de colective artistice vor participa la parada portului popular.
Şi ansamblul "Struguraş" din satul Răciula, raionul Călăraşi va defila, de Ziua Independenţei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Orice costum popular pe care noi îl avem ne reprezintă pe noi ca naţiune. Ne străduim să reprezinte anume raionul nostru Călăraşi, satul nostru de la baştină. Predomină la noi ornamentele roşu, negru", a declarat conducătorul artistic al ansamblului "Struguraş", Olga Şpatacovschi.
Ana Benderschi este cea care are grijă de costumaţia ansamblului.
"Mă ocup cu croşetatul şi cu brodatul la o fustiţă şi la un colţişor pe care le vedeţi acum dvs la toţi. Unde m-aş uita ochesc numai culoarea, costumaţia, care e mai frumoasă."
Ansamblul "Struguraş" va evolua şi cu un recital de cântece folclorice. Artiştii au început deja pregătirile.
Iar dansatorii îşi lustruiesc cizmele.
"Dinainte pregătim hăinuţele să fie curate, cizmele să fie cremuite."
Până atunci însă, muncitorii de la întreprinderile municipale urmează să încheie reparaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare.
"Chiar dacă au rămas zile numărate până când vom sărbători independenţa ţării, bulevardul central arată dezastruos. E greu de crezut că până în data de 25 august, care este termenul limită stabilit de autorităţi, muncitorii vor reuşi să amenajeze pavajul pe trotuare şi să aplice marcajul rutier", a relatat reporterul PUBLIKA TV, Nicoleta Apostol.
În data de 27 august se împlinesc 26 de ani de când Moldova şi-a declarat independenţa.
Social
- Românii au recucerit nordul Bucovinei! Sute de oameni au defilat în costume populare româneşti (VIDEO)
- RECORD MONDIAL! Mii de români, îmbrăcaţi în haine populare, s-au prins în CEA MAI MARE HORĂ din lume (VIDEO)
- Ziua Națională a Portului Popular al Republicii Moldova, sărbătorită la Strasbourg
- PUBLIKA WORLD: Americanii au marcat Ziua Independenţei cu focuri de artificii spectaculoase (VIDEO)
- Dacia este cea mai populară mașină în 5 țări. Care sunt acestea
- Pregătiri intense pentru parada de Ziua Naţională a Ucrainei